ZF 24

Peste 3.000 de şcoli din trei judeţe, închise miercuri

Autor: Elvira Gheorghita - Mediafax

15.02.2012, 09:42 52

Peste 345.000 de elevi din 3.083 de unităţi de învăţământ vor sta miercuri acasă, cursurile fiind suspendate în toate şcolile din judeţele Buzău, Prahova şi Vrancea, a anunţat, marţi seară, ministrul Educaţiei, Cătălin Baba.

Inspectoratele şcolare judeţele din Buzău, Prahova şi Vrancea au anunţat că toate unităţile de învăţământ vor fi închise miercuri.

De asemenea, patru inspectorate şcolare judeţene au raportat suspendarea cursurilor în peste o sută de unităţi de învăţământ, 12 judeţe vor avea cel mult o sută de unităţi de învăţământ închise, iar în alte zece judeţe vor fi mai puţin de zece unităţi închise, a spus Cătălin Baba.

Ministrul Educaţiei a precizat că miercuri vor fi 3.083 de unităţi de învăţământ închise, iar 345.852 de elevi vor rămâne acasă, ceea ce înseamnă o reducere cu peste 50 la sută a şcolilor şi elevilor afectaţi de vreme.

Cătălin Baba a mai spus că în Bucureşti şi 11 judeţe, respectiv Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Constanţa, Covasna, Dolj, Maramureş, Mureş, Olt, Sălaj şi Sibiu, cursurile în toate unităţile de învăţământ se desfăşoară normal miercuri.

Ministrul Educaţiei a mai spus că recuperarea materiei se va face, după evaluare, pe tot parcursul anului şcolar.

Cursurile au fost suspendate marţi în 8.212 unităţi de învăţământ, în Capitală şi în judeţele Argeş, Buzău, Călăraşi, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa Mehedinţi, Olt, Prahova şi Vrancea fiind închise toate unităţile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO