Contextul European şi naţional
În contextul creşterii comerţului electronic transfrontalier de bunuri şi servicii către consumatori finali din statele membre ala Uniunii Europene, Directiva 2020/284 setează un nou instrument de control şi combatere a fraudei transfrontaliere în domeniul taxei pe valoare adăugată (TVA). Directiva vizează comercianţii online, prin monitorizarea tranzacţiilor transfrontaliere intermediate de prestatorii de servicii de plată implicaţi în respectivele operaţiuni.
Legea nr. 33/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal a intrat în vigoare în data de 8 martie 2024. Aceasta lege transpune Directiva 284/2020.
Printre modificările aduse Codului Fiscal se numără o nouă obligaţie de stocare şi raportare impusă prestatorilor de servicii de plată implicaţi în plăţile transfronaliere dintre consumatori şi comercianţii europeni.
Datele respective sunt considerate deosebit de importante pentru combaterea fraudei în domeniu TVA.
Aceste informaţii vor fi centralizate într-o bază de date europeană implementată prin Regulamentul 2020/283, numită Sistemul Electronic Central de Informaţii de Plată (CESOP). Aici vor fi stocate, agregate şi comparate cu alte baze de date europene, iar toate informaţiile din CESOP vor fi apoi puse la dispoziţia experţilor antifraudă din statele membre prin intermediul unei reţele numite Eurofisc.
- Sfera celor obligaţi, operaţiunile vizate şi condiţiile specifice
Prestatorii de servicii de plată sunt obligaţi să păstreze evidenţe detaliate ale beneficiarilor plăţilor şi ale plăţilor în legătură cu serviciile de plată transfrontaliere oferite pentru a permite organelor fiscale competente să efectueze controale privind livrările de bunuri şi prestările de servicii care se consideră că au loc în România. Această obligaţie se aplică pentru fiecare trimestru calendaristic, cu condiţia ca prestator de servicii de plată să fi facilitat peste 25 de plăţi transfrontaliere către acelaşi beneficiar al plăţilor în respectivul trimestru.
Această obligaţie se aplică exclusiv serviciilor de plată prestate în cadrul plăţilor transfrontaliere, adică în cazul în cazul în care plătitorul se află într-un stat membru, iar beneficiarul plăţii se află într-un alt stat membru sau o ţară terţă.
Nu toţi prestatorii de servicii de plată şi nu toate tipurile de servicii de plată prestate de aceştia fac obiectul acestei obligaţii. Definiţiile utilizate sunt „împrumutate” din Legea nr. 209/2019 privind serviciile de plată şi pentru modificarea unor acte normative, dar obligaţiile de raportare nu vor viza furnizorii specializaţi în servicii de informare cu privire la conturi şi nici instituţiile europene sau naţionale, precum Banca Centrală Europeană, băncile centrale naţionale şi statele membre sau autorităţile regionale locale.
Mai mult, dintre activităţile ce reprezintă servicii de plată nu intră în sfera obligaţiei de stocare şi raportare serviciile de iniţiere a plăţii, serviciile de informare cu privire la conturi şi nici serviciile de depunerea/retragere de numerar într-un cont de plăţi, aceste operaţiuni nevizând o plată transfrontalieră.
- Datele colectate şi modalităţile de raportare
Evidenţele pe care prestatorii de servicii de plată sunt obligaţi să le păstreze trebuie să conţină informaţii detaliate, printre care se numără:
- codul BIC sau orice alt cod de identificare comercială care identifică fără echivoc prestatorul de servicii de plată
- numele sau denumirea comercială a beneficiarului plăţii, astfel cum figurează în evidenţele prestatorului de servicii de plată;
- dacă este disponibil, orice cod de înregistrare în scopuri de TVA sau alt cod fiscal naţional al beneficiarului plăţii;
- codul IBAN sau, în absenţa codului IBAN, orice alt identificator care identifică fără echivoc şi furnizează locaţia beneficiarului plăţii;
- codul BIC sau orice alt cod de identificare comercială care identifică fără echivoc şi furnizează locaţia prestatorului de servicii de plată care acţionează în numele beneficiarului plăţii, în cazul în care beneficiarul primeşte fonduri fără să aibă un cont de plăţi;
- dacă este disponibilă, adresa beneficiarului plăţii, astfel cum figurează în evidenţele prestatorului de servicii de plată (printre altele, data, ora, valoarea, moneda plăţii sau a restituirii plăţii);
- detaliile privind orice plată transfrontalieră;
- detaliile privind orice restituire a unei plăţi, astfel cum este identificată ca fiind legată de plăţile transfrontaliere prevăzute la punctul de mai sus.
Aceste date trebuie să fie păstrate de prestatorii de servicii de plată în format electronic pentru o perioadă de trei ani calendaristici de la sfârşitul anului calendaristic al datei plăţii şi trebuie puse la dispoziţia organelor fiscale competente unui formular electronic standard (forma şi modul de completare vor fi definite ulterior printr-un ordin al preşedintelui ANAF), până cel târziu la sfârşitul lunii care urmează după expirarea trimestrului calendaristic la care se referă informaţiile. Astfel, pentru primul trimestru al anului 2024, obligaţia de raportare ar trebui îndeplinită până pe 30 aprilie, urmând ca în cursul anului celelalte termene de raportare să fie pe 31 iulie, 31 octombrie, respectiv 31 ianuarie.
- Recomandări, măsuri de conformare
Pentru a asigura conformarea cu noile prevederi legislative, prestatorii de servicii de plată vizaţi de acestă nouă obligaţie ar trebui să:
- îşi revizuiască şi actualizeze sistemele de evidenţă şi raportare pentru a reflecta noile cerinţe legale, cu atenţie sporită pentru calculul numărului de plăţi transfrontaliere pentru fiecare beneficiar şi identificarea corecta a locaţiei pentru catalogarea drept plată transfrontalieră;
- implementeze proceduri interne clare pentru colectarea, stocarea şi punerea la dispoziţie a datelor solicitate de organele fiscale;
- ofere training angajaţilor cu privire la noile obligaţii şi proceduri;
- monitorizeze îndeaproape schimbările ulterioare ale legislaţiei fiscale şi să ajusteze în mod corespunzător practicile lor.
