ZF 24

Oficialii slovaci refuză să acorde numele actorului Chuck Norris unui pod pietonal din Bratislava

Autor: Florin Badescu

22.09.2012, 12:39 152

Fanii slovaci ai starului american au iniţiat o campanie prin care doreau să îi convingă pe membrii consiliului local să aprobe o hotărâre prin care un pod construit recent, destinat exclusiv pietonilor şi bicicliştilor, să poarte numele actorului Chuck Norris. Podul este construit deasupra râului Morava, la graniţa cu Austria, în apropiere de capitala Bratislava.

Pavol Freso, preşedintele consiliului local, a respins însă această iniţiativă, preferând ca podul să se numească Freedom Cycling-Bridge, în onoarea refugiaţilor care au murit în trecut, fugind de regimul comunist din Slovacia, încercând să îşi găsească libertatea în ţara vecină, Austria.

"Am votat în unanimitate pentru denumirea Freedom Cycling-Bridge. Acesta este un loc unde mulţi oameni au fugit spre libertate, trecând peste garduri de sârmă ghimpată, este un loc în care foarte mulţi dintre ei au murit, iar decizia noastră reprezintă o manieră demnă de a-i onora pe acei oameni", a spus Pavol Freso.

În vârstă de 72 de ani, Chuck Norris este actor, expert în arte marţiale şi personalitate media americană. A început să devină cunoscut în anii '60, iar ulterior a jucat în filme cu Bruce Lee, după care au urmat şi alte pelicule importante ale genului. Printre filmele în care a jucat se numără "Codul tăcerii" (1985), "Operaţiunea Delta Force" (1986), "Asasinul mafiei" (1991), "Emisarul iadului" (1994), "Misiune pentru preşedinte" (2000), "Eroi de sacrificiu 2" (2012).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO