ZF 24

Noile norme UE privind ambalajele interzic anumite tipuri de ambalaje din plastic din 2030, precum cele pentru fructe şi legume proaspete, ambalajele miniaturale pentru produse de igienă din hoteluri sau pungile de transport din plastic foarte subţire

Noile norme UE privind ambalajele interzic anumite tipuri...

Autor: Roxana Rosu

07.05.2024, 12:35 254

Parlamentul European a aprobat noul regulament privind ambalajele, noile norme stabilind reducerea cantitătii cu 5% până în 2030, cu 10% până în 2035 şi cu 15% până în 2040,  în special a cantităţii de deşeuri de ambalaje din plastic.

De asemenea, unele tipuri de ambalaje din plastic de unică folosinţă vor fi interzise începând cu 1 ianuarie 2030. Printre acestea se numără ambalajele pentru fructele şi legumele proaspete neprocesate, ambalajele pentru alimente şi băuturi servite şi consumate în cafenele şi restaurante, ambalajele miniaturale pentru produse de igienă din hoteluri şi pungile de transport din plastic foarte subţire.

Noul Regulament european prevede ca distribuitorii finali de băuturi şi de alimente la pachet vor avea obligaţia de a le oferi consumatorilor opţiunea de a-şi folosi propriul recipient, dar şi de a încerca să propună spre vânzare 10% dintre produsele lor într-un format de ambalaje reutilizabile până în 2030.

Pentru a limita volumul de ambalaje nenecesare, textul Regulamentului stabileşte o pondere maximă de 50% pentru spaţiul gol din ambalajele grupate sau folosite pentru transport ori în comerţul electronic.

La rândul lor, producătorii şi importatorii vor trebui să se asigure că greutatea şi volumul ambalajelor sunt reduse la minimum.

Până în 2029, 90% din plasticul de unică folosinţă şi din recipientele din metal pentru băuturi (de până la trei litri) va trebui colectat separat (prin sisteme de garanţie-returnare sau prin alte soluţii care asigură îndeplinirea obiectivului de colectare), precizează comunicatul Parlamentului European.

”Regulamentul prevede noi măsuri pentru a face ambalajele mai sustenabile şi pentru a reduce cantitatea deşeurilor de ambalaje din UE, consolidând în acelaşi timp eficienţa pieţelor interne. Regulamentul propune soluţii la problema pe care o reprezintă creşterea volumului de deşeuri şi încercă să armonizeze normele privind piaţa internă şi să impulsioneze economia circulară”, se arată într-un mesaj al ROMPAP, Patronatul Industriei de Celuloză si Hârtie, din care fac parte toţi producătorii de celuloză, hârtie şi carton ondulat din România.

Toate ambalajele, cu excepţia celor fabricate din lemn uşor, plută, materiale textile, cauciuc, ceramică, porţelan şi ceară,  vor trebui să fie reciclabile, prin îndeplinirea unor criterii stricte.

„Următorul pas pentru Regulament este să obţină aprobarea formală din partea Consiliului Uniunii Europene, pentru a putea intra în vigoare. Este un demers aşteptat atât de către producătorii de ambalaje, cât şi de către consumatorii care îşi doresc să facă alegeri corecte, mai sustenabile, dar fără a renunţa la produsele pe care le preferă. Pentru companiile membre ROMPAP, adoptarea modelului de economie circulară şi inovaţia au reprezentat întotdeauna o prioritate însă acum, în noul context, avem convingerea că vom putea găsi soluţii eficiente şi vom aduce o contribuţie importantă la atingerea ţintelor UE.”, a declarat Paul-Henri Kohler, Preşedinte ROMPAP.

Potrivit estimărilor, Regulamentul urmează să fie adoptat în a doua jumătate a lui 2024. Ulterior, fiecare stat membru al Uniunii Europene va trebui să îşi adapteze legislaţia la noile cerinţe. Pentru ca acordul să poată intra în vigoare, Consiliul Europeant trebuie să îl aprobe oficial.

În 2018, piaţa ambalajelor a generat o cifră de afaceri de 355 de miliarde EUR în UE. Acestea reprezintă o sursă din ce în ce mai mare de deşeuri; totalul UE a crescut de la 66 de milioane de tone în 2009 la 84 de milioane de tone în 2021. Europenii au generat 188,7 kg de deşeuri de ambalaje pe persoană în 2021, o cifră care se preconizează că va creşte la 209 kg în 2030, dacă nu se iau măsuri suplimentare, arată statisticile PE.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO