ZF 24

Nhood România, compania de servicii imobiliare integrate a Asociaţiei Familiale Mulliez, a extins echipa locală de management: Răzvan Ciobanu devine Head of Property Management Retail, Carmen Bădulescu Head of Asset Managememt şi Cătălina Radu Head of Leasing

Nhood România, compania de servicii imobiliare integrate...

Autor: Roxana Rosu

02.04.2024, 10:58 186

Nhood România, compania de servicii imobiliare integrate a Asociaţiei Familiale Mulliez (AFM), a extins echipa locală de management, numindu-l pe Răzvan Ciobanu în functia de Head of Property Management Retail, pe Carmen Bădulescu în pozitia de Head of Asset Management şi pe Cătălina Radu ca Head of Leasing.

Elena Bocan, Head of Ressources & Fund Investment, a fost numită şi Head of Market.

"Noua organizaţie este concepută pentru a fi agilă, profesionistă şi cu puternice rădăcini locale. Ne bizuim pe lideri care conduc şi asigură funcţionalitatea transversală a întregii activităţi, valorificând expertiza echipelor. Credem într-o organizaţie care învesteşte echipele cu încredere şi autonomie, fapt ce ne va permite atingerea ambiţiilor şi obiectivelor în conformitate cu viziunea şi strategia de creştere a companiei", spune Marco Balducci, Global Head of People and Resources at Nhood.

Răzvan Ciobanu se alătură echipei preluând poziţia de Head of Property Management Retail, funcţie strategică în cadrul liniei de business Property & Asset Services (P.A.S.). El a ocupat anterior poziţia de Property Manager la Bricostore, Manager Tehnic la Colliers şi Director Operaţional în cadrul Immochan România.

Carmen Bădulescu, Head of Asset Management, va gestiona întregul portofoliul de active aflate în proprietatea şi/sau managementul clienţilor. Ea a fost anterior  Business Center Director în cadrul Credit Agricole Bank România, unde a fost responsabilă de gestionarea clienţilor companii mijlocii pe zona Bucureşti şi Muntenia. Carmen Bădulescu are un MBA în Finanţe în cadrul City University of Seattle Program oferit prin Intercollege Bucharest.

Cătălina Radu preia rolul de Head of Leasing, fiind responsabilă de conducerea operaţiunilor de închiriere şi valorizare a spaţiilor aflate în portofoliul clienţilor. De asemenea, ea va fi responsabilă de integrarea unor noi linii de business precum Tenant Representation şi se va ocupa şi de stabilirea strategiei de Speciality Leasing şi de dezvoltarea de noi produse adaptabile pieţei de retail.

Ea are o licenţă în Drept şi Administraţie Publică, iar cariera profesională şi-a început-o la Brico Depot România în 2010. S-a alăturat echipei Nhood în 2019 ca Legal Advisor.

Creată în 2021, Nhood operează în 11 ţări şi are peste 1.000 de experţi în cele trei activităţi cheie ale proprietăţii imobiliare comerciale – property & asset management şi dezvoltare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO