Concernul german RWE, unul dintre cele mai mari grupuri de utilităţi din Europa, va intra pe segmentul de furnizare a energiei pe piaţa românească, cu obiectivul pe termen mediu de a deveni unul din principalii jucători, în pofida concurenţei din partea celorlalţi giganţi europeni prezenţi în România.
RWE este un business integrat cu afaceri de 54 mld. euro, cu activităţi atât în producţia de energie, ţiţei şi gaze naturale, cât şi pe partea de vânzare şi distribuţie. Germanii au pătruns discret pe piaţa locală acum câţiva ani şi s-au implicat în special în comerţul angro cu energia, dar şi în furnizarea către consumatori finali printr-o subsidiară ungară, MASZ. Activitatea acesteia este însă redusă, iar managementul din Essen a decis ca partea de retail a energiei să se desfăşoare de acum direct sub brandul RWE. Firma RWE Energie a obţinut săptămâna trecută licenţa de furnizare a energiei şi mai are de trecut câteva etape birocratice până să înceapă efectiv să vândă curent.
„Firmele or să meargă în paralel o perioadă. Unii clienţi vor trece treptat la RWE Energie. Decizia celor din Germania este ca firma MASZ să-şi înceteze activitatea încet-încet“, a spus Gabriel Horneac, în prezent director de vânzare la MASZ, dar care va conduce operaţiunile de furnizare la noua firmă.
„Planurile noastre pe termen mediu şi lung sunt să devenim nişte jucători în prima ligă, adică să fim printre cei mai mari furnizori de energie electrică. Termenul ar fi cam de cinci ani“, a adăugat el.
Concurenţă dură
MASZ a vândut anul trecut în jur de 100 GWh de energie, ceea ce înseamnă că RWE ia startul de la o cotă de mai puţin de 0,4% din piaţa concurenţială. Pentru a ajunge pe podiumul furnizorilor de energie, unde cifrele de afaceri sunt de ordinul sutelor de milioane de euro, nemţii trebuie să-şi extindă substanţial portofoliul de clienţi şi volumul vândut şi asta pe o piaţă fragmentată şi extrem de competitivă. Dacă la sfârşitul lui 2012 piaţa de retail de energie era disputată de 35 de firme, numărul acestora crescuse la 48 în decembrie 2013, arată datele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).