ZF 24

Kazahstanul blocheaza accesul Eni la cel mai mare depozit de petrol descoperit in ultimii 30 de ani

27.08.2007, 15:58 11

Guvernul din Kazahstan a suspendat pentru 3 luni lucrarile de exploatare realizate de grupul energetic italian Eni la campul petrolifer Kasagan, cel mai mare depozit de petrol descoperit in ultimii 30 de ani, informeaza Bloomberg.

Decizia a fost motivata de autoritatile kazahe prin "incalcari ale legislatiei mediului". Totodata, grupului italian i-a fost intentat un proces pentru incalcari ale reglementarilor vamale.

"Aceasta este o tentativa de a imita succesul Rusiei in cazul Sahalin 2", a declarat Dimitry Loukashov, analist pe probleme energetice la divizia din Moscova a Alfa Bank.

Reprezentantii Eni au declarat ca vor purta "discutii amicale" astazi cu autoritatile kazahe. Saptamana trecuta, CEO-ul companiei, Paolo Scaroni, a declarat ca va vizita Kazahstanul in luna septembrie pentru a negocia cu autoritatile, cu o luna inainte de vizita oficiala a premierului Romano Prodi.

Marile companii internationale, cum sunt Shell si Eni, sunt fortate de guvernele statelor in care isi desfasoara activitatea sa renegocieze contractele pentru o cota mai mare din profit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO