Vezi galeria foto
(2 poze)
ZF 24

Încă o parte din business se redeschide din 15 iunie – grădiniţele private, sălile de sport, dar regulile de funcţionare nu sunt clare pentru antreprenori

♦ Autorităţile au anunţat pe mai multe voci, de la preşedinte la ministrul sănătăţii, o nouă etapă de relaxare după 15 iunie care vizează mai multe domenii ale economiei, de la educaţia privată la sălile de sport ♦ Antreprenorii stabilesc însă propriile măsuri pentru a-şi proteja personalul sau clienţii şi spun că ar ajuta o comunicare mai eficientă despre cum să funcţioneze lucrurile.

Deşi de câteva zile auto­rită­ţile vorbesc despre noi măsuri de relaxare din 15 iunie în mai mul­te domenii ale econo­miei, până ieri nu au fost struc­turate încă regulile pe care companiile direct vizate vor fi obligate să le imple­men­teze peste patru zile. În plus, declaraţiile oficialilor din ur­mă cu câteva săptămâni privind re­des­chiderea restaurantelor, o piaţă de peste 11 mld. lei, sunt contra­zi­se acum, când autorităţile nu permit deschiderea spa­ţiilor închise din restau­rant, ci doar a teraselor.

În lipsa acestor reguli din partea sta­tului, antreprenorii se ghidează după pro­priile reguli de distanţare, în unele cazuri sporind recomandările gene­rale de distanţare socială şi protec­ţie. Până ieri, la închiderea ediţiei, nu a fost dată nicio lege sau ordo­nanţă pentru prelun­girea stării de alertă după 15 iunie sau pentru măsurile de relaxare vehiculate.

„Urmează să deschidem. Aştep­tăm o confirmare oficială pentru ce mă­suri trebuie să luăm pentru că au apărut tot felul de speculaţii şi de la mi­nis­trul tineretului şi sportului. Până nu ve­dem ceva clar în Monitorul Oficial cumva nu ştim sigur“, a spus Dan Mocan, unul din­tre fondatorii The Box – Barbell Club, o sală de sport din Cluj-Napoca.

Preşedintele Iohannis a anunţat marţi că sunt posibile noi măsuri de rela­xare din 15 iunie care vizează şi să­lile de sport, însă „cu respectarea unor norme foarte stricte“.

Aceste norme nu au fost însă expli­cate de autorităţi.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.