ZF 24

Fondul BT Property a plătit 12 mil.euro pentru achizitia a trei clădiri în care se află clinicile Amethyst Radiotherapy în Cluj, Timiş şi Otopeni. Dan Dascăl, Director General BT Asset Management: Avem în vedere o acumulare extensivă de capital şi extinderea investiţiilor mai ales în zona retail, servicii medicale şi educaţie

Fondul BT Property a plătit 12 mil.euro pentru achizitia...

Autor: Roxana Rosu

11.12.2023, 13:51 284

Fondul Imobiliar de Investiţii Alternative  BT Property, care administrează active de 22,3 milioane de euro, a finalizat achiziţia a trei imobile în care îşi desfăşoară activitatea clinicile oncologice Amethyst Radiotherapy în Cluj (Floreşti), Timiş (Dumbrăviţa) şi Ilfov (Otopeni).

Tranzacţia, de tipul Sale&Lease Back, este în valoare de 12 milioane de euro.

Fondul este specializat în investiţii imobiliare, proiecte real estate operaţionale din zona retail, office, logistic, clădiri care au ca destinaţie un profil medical, respectiv şcoli, şi este administrat de BT Asset Management SAI SA, companie a Grupului Financiar Banca Transilvania.

”În perioada ianuarie – noiembrie a.c. randamentul obţinut de fond a fost de 7%. Pentru noi este important atât randamentul, cât şi calitatea activelor imobiliare în care investeşte fondul, ţinând cont de actuale rigori ESG. Clinici precum Amethyst Radiotherapy se diferenţiază prin calitatea tratamentelor. Având în vedere standardele medicale foarte ridicate oferite, impactul în viaţa oamenilor, dar şi strategia de extindere a companiei, este un parteneriat pe care ne dorim să îl dezvoltăm în viitor”, a declarat Dan Dascăl, Director General, BT Asset Management SAI SA.

 FIA Imobiliar BT Property reprezintă primul fond de investiţii alternative specializat în investiţii imobiliare, autorizat în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară. Fondul este destinat investitorilor profesionali şi este constituit pe perioadă nedeterminată.

„Această tranzacţie reprezintă un prim pas prin care Amethyst Romania îşi asigură independenţa şi siguranţa financiară pentru a dezvolta în ritm alert următoarele clinici din România. Existenţa unor lichidităţi substanţiale ne permite să deschidem următoarele clinici în timp record şi sã efectuăm achiziţii noi în vederea extinderii amprentei Amethyst în România. Externalizarea către fondul BT Property a portofoliului nostru imobiliar ne permite focusarea energiei şi a disponibilităţilor financiare ale Grupului Amethyst în zona în care am dovedit că excelăm: tratamentele oncologice, atât chimioterapie, cât şi radioterapie, la cele mai înalte standarde în întreaga Uniune Europeană” , a afirmat Ciprian Casian, CEO Amethyst România.

La doi ani de la lansare, FIA Imobiliar BT Property are în portofoliu imobile premium în principalele oraşe din România, cu o suprafaţă închiriabilă de peste 30.000 mp, din categoria birouri, retail respectiv clădiri cu destinaţie medicală.

„Vedem în continuare un interes al investitorilor locali pentru sectorul imobiliar,  de aceea ne aşteptăm la o expansiune a fondului în perioada următoare. Avem în vedere o acumulare extensivă de capital şi extinderea investiţiilor mai ales în zona retail, de servicii medicale şi educaţie. Ca arie de acoperire a investiţiilor, targetăm toată ţara, cu focus pe zone cu potenţial economic semnificativ”, a  adaugat Dan Dascăl.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO