ZF 24

Fashion Days: Ne aşteptăm să primim comenzi în valoare de 70 mil. de lei fără TVA în prima zi a campaniei de Black Friday din România

Fashion Days: Ne aşteptăm să primim comenzi în...

Autor: Ioana Niţă

03.11.2023, 07:00 216

Retailerul online de modă Fashion Days, parte din grupul eMAG, estimează că va primi comenzi în valoare 70 milioane de lei fără TVA în prima zi a campaniei de Black Friday din România, în timp ce în Bulgaria şi Ungaria valoarea cumulată a comenzilor va fi de circa 100 de milioane lei. Evenimentul de shopping Black Friday va fi organizat de Fashion Days în perioada 6-12 noiembrie, valoarea stocului de produse situându-se la 280 milioane lei, în creştere cu 4% faţă de 2022.

„Vom avea peste 2 milioane de articole care vor avea reduceri de Black Friday. Credem că vom avea cu cel puţin 9% mai multe vizite pentru acelaşi eveniment, zile comparabile, şi credem că vom avea cu cel puţin 11% mai multe comenzi decât anul trecut de Black Friday. Iar per total, estimăm că vom avea o creştere de 20% a veniturilor în perioada de Black Friday versus aceeaşi perioadă din 2022”, a spus Robert Berza, directorul general al Fashion Days, cel mai mare retailer online de modă din România. El a adăugat că în ceea ce priveşte valoarea medie a coşului de cumpărături în perioada de Black Friday, aceasta se va apropia de 500 de lei (495 lei) faţă de 460 de lei anul trecut.

Stocul de produse dedicat evenimentului de shopping Black Friday se anul acesta cuprinde articole de la mai multe branduri premium, printre care Karl Lagerfeld, Love Moschino, Hugo, UGG, Moon Boot, Columbia, Guess, Calvin Klein Jeans sau Tommy Jeans.

Potrivit unui sondaj recent realizat de Kantar, 26,6% dintre românii care intenţionează să facă cumpărături de Black Friday iau în considerare să cumpere articole vestimentare, marcând astfel o creştere semnificativă statistic faţă de anul anterior (+4,2%), când acest procent era de 22,4%. Aceste cifre reprezintă un maxim istoric pentru această categorie, plasând piesele vestimentare în topul celor mai căutate produse în timpul Black Friday.

De asemenea, încălţămintea rămâne o categorie de interes, cu 12,3% dintre potenţialii cumpărători de Black Friday care iau în considerare să achiziţioneze astfel de produse în timpul evenimentului, faţă de 9,9% anul trecut.

Pentru clienţii Genius

Anul acesta, Fashion Days se pregăteşte pentru al doilea Black Friday sub umbrela serviciului Genius, care aduce oferte exclusive şi transport gratuit în cele patru aplicaţii ale sale – eMAG, Freshful, Tazz şi Fashion Days.

Clienţii abonaţi Genius se pot loga şi pe Fashion Days cu contul lor eMAG pentru a beneficia de -10% reducere extra la selecţia dedicată Genius, având astfel ocazia de a face extra economii. În plus, Genius Family oferă oportunitatea de a invita gratuit pe cineva drag să se bucure de aceleaşi beneficii, pe conturile proprii.

“Abonaţii Genius care au făcut cumpărături constant pe Fashion Days au salvat în medie 120 lei pe platforma noastră. Asta arată valoarea programului pentru aceştia. În plus, în mod evident, Geniuşii au alte sume de bani salvate şi pe celelalte platforme: eMAG, Tazz, Freshful. Aş spune că datele ne arată că e absolut de bun simţ pentru cei care sunt deja în programul de loialitate să se bucure şi în acest Black Friday de reducerile exclusive de 10%”, a precizat Berza.

Clienţii care au Wallet pe eMAG se pot loga cu contul eMAG pentru a-şi activa serviciul Dressing Room, cu care au posibilitatea de a plăti în 4 rate fără dobândă. De asemenea, sunt sute de mii de români care au deja serviciul Wallet/Dressing Room activ, dar pentru a-l folosi în acest Black Friday este necesară salvarea cardului de debit în contul de client.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO