ZF 24

E.ON a instalat un sistem de panouri fotovoltaice pentru compania Printmasters din jud. Maramureş, valoarea investiţiei apropiindu-se de 500.000 de euro

E.ON a instalat un sistem de panouri fotovoltaice pentru...

Autor: Roxana Rosu

13.10.2023, 15:10 197

E.ON Energie România a finalizat construcţia şi instalarea unui sistem de generare a energiei fotovoltaice pentru compania Printmasters din jud. Maramureş, valoarea investiţiei apropiindu-se de 500.000 de euro.

Peste 1.000 de module fotovoltaice au fost montate pe una dintre halele de producţie din localitatea Cicârlău (jud. Maramureş), şi, prin acest sistem, Printmasters va produce anual 543 MWh, ceea ce echivalează cu 36% din energia electrică necesară pentru consumul propriu.

„Prin acest parteneriat, Printmasters îşi doreşte extinderea surselor de energie regenerabilă prin instalarea de panouri fotovoltaice care vor furniza energie verde pentru liniile noastre de producţie. E.ON Energie România este recunoscută ca fiind unul dintre liderii  în domeniul soluţiilor de energie regenerabilă şi, împărtăşind acest angajament pentru sustenabilitate şi responsabilitate socială, această colaborare a fost alegerea firească pentru noi”, a declarat  Jacques de Boer, CEO Printmasters.

Pe segmentul non-rezidenţial, portofoliul de proiecte de generare fotovoltaică al E.ON Energie România cuprinde peste 330 de proiecte finalizate, în valoare totală de 58 de milioane de euro. Producţia totală de energie fotovoltaică este de peste 75 GWh/an, iar emisiile de CO2 sunt reduse cu aproximativ 20.140 de tone în fiecare an.

„Încrederea pe care o primim din partea colaboratorilor noştri, prin numărul mare de solicitări de soluţii de energie fotovoltaică, ne onorează dar ne şi obligă, totodată, să oferim clienţilor, persoane fizice sau juridice, deopotrivă, servicii de calitate, adaptate nevoilor şi aşteptărilor acestora”, a declarat Claudia Griech, director general al E.ON Energie România.

Printmasters este o companie cu acţionariat olandez, care oferă servicii de personalizare a produselor promoţionale. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO