ZF 24

Dorin Bica, Spitalul Colentina: România are din ce în ce mai puţini medici oncologi, anestezişti

 Dorin Bica, Spitalul Colentina: România are din ce în...

Autor: Cristina Bellu

13.09.2016, 14:24 541

Trăim într-o economie de piaţă, iar in momentul în care salariile vor fi decente nu ne vor mai pleca medici din ţară, a spus Dorin Bica, medic specialist neurochirurg, Spitalul Colentina, în cadrul ZF Pharma Summit ‘16 

”Provocări sunt şi atunci când pleci din ţară ca să profesezi, dar şi atunci când te întorci. Atunci când m-am întors în ţară, principala provocare a fost să mi se recunoască studiile pe care le făcusem în altă ţară. Aici, ne lovim în general de mentalităţi pe care toată lumea încearcă să le schimbe, dar există şi mentalităţi foarte bune. Aşa se întâmplă că am construit în cadrul spitalului Colentina din Bucureşti o secţie foarte bună de neurochirurgie”

Bica a mai spus că in România există centre de neurochirurgie unde se fac mai multe operaţii decât în spitalul Colentina, dar nu sunt realizate operaţii care presupun anumite riscuri din anumite considerente: mulţi doctori nu vor să-şi asume riscuri, nu sunt plătiţi suficient pentru a o face. 

”Astfel de aspecte nu se întâmplă doar în România. În America, de exemplu, tot mai mulţi anestezişti refuză să opereze cazuri dificile de teama de a nu fi daţi în judecată pentru malpraxis. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca la un deficit de 2% de medici să se declare stare de urgenţă. Nouă ne-au plecat peste 10% dintre medici. România are din ce în ce mai puţini medici oncologi, anestezişti. În spitalele private confortul este mult mai mare, transfuziile se obţin mult mai uşor. Lupta pentru obţinerea instrumentelor de lucru este mult mai mare în cazul spitalelor publice”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO