ZF 24

Distribuitorul de produse parafarmaceutice şi de puericultură Vision Trading Grup: În perioada martie-aprilie am înregistrat vânzări cu 40% mai mari în magazinul nostru online eMinut.ro. Cele mai vândute produse au fost gelurile antibacteriene, mănuşile de examinare, măştile chirurgicale, dar şi biberoanele, termometrele digitale, tensiometrele şi umidificatoarele

Costi Nicolaescu, CEO şi acţionar al Vision Trading Grup: Vânzarile prin intermediul platformei online sunt pentru noi un început de drum, investim în acest sens în tot ce ţine de magazinul online.

Costi Nicolaescu, CEO şi acţionar al Vision Trading Grup: Vânzarile prin intermediul platformei online sunt pentru noi un început de drum, investim în acest sens în tot ce ţine de magazinul online.

Autor: Ioana Nita

25.05.2020, 18:00 173

Compania locală Vision Trading Grup, specializată în distribuţia de dispozitive medicale, produse parafarmaceutice şi de puericultură, a înregistrat vânzări cu 40% mai mari de la finalul lunii februarie până la sfârşitul lunii aprilie în cadrul magazinului online eMinut.ro, unde comercializează produse sub marca proprie, în condiţiile în care cererea pentru produse de protecţie a crescut foarte mult odată cu declanşarea pandemiei de coronavirus.

„Creşterile în online au un ritm ascendent de la an la an. De la finalul lunii februarie până la finalul lunii aprilie vânzările din online au crescut cu aproximativ 40%. Creşterile au fost generate de vânzările produselor de protecţie: gel antibacterian, mănuşi de examinare, măşti chirurgicale, dar şi biberoane, termometre digitale, tensiometre şi umidificatoare“, a declarat pentru ZF Costi Nicolaescu, CEO şi acţionar al Vision Trading Grup, companie cu afaceri de peste 12 milioane lei anul trecut. Vision Trading Grup are două mărci proprii, Minut şi Minut Baby, sub umbrela cărora distribuie o serie de produse parafarmaceutice şi de pueri­cultură, precum biberoane, nebuliza­toare, umidificatoare, plasturi, teste de sarcină, termometre ş.a.m.d.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO