ZF 24

Cursa înarmărilor tehnologice, noua ameninţare a lumii moderne: Inteligenţa artificială va genera în viitorul apropiat „un număr periculos de mare de şomeri”, avertizează cofondatorul DeepMind

Cursa înarmărilor tehnologice, noua ameninţare a lumii...

Autor: Andrei Şerbănescu

10.05.2023, 15:05 363

Progresele în domeniul inteligenţei artificiale vor genera „un număr periculos de mare de şomeri" în următorul deceniu, potrivit unuia dintre cofondatorii laboratorului de inteligenţă artificială DeepMind, un important pionier al acestei tehnologii, scrie Financial Times.

„Indiscutabil, multe dintre sarcinile funcţionarilor se vor schimba radical în următorii cinci până la zece ani... va exista un număr serios de perdanţi din cauza revoluţiei tehnologice", a declarat Mustafa Suleyman, care a luat cuvântul marţi, la Forumul Bridge al GIC din San Francisco. Suleyman a părăsit DeepMind anul trecut, înfiinţându-şi propria companie tech, Inflection AI.

Cercetări recente efectuate de Goldman Sachs au prezis că progresele în domeniul inteligenţei artificiale generative ar putea creşte produsul intern brut global anual cu 7% într-o perioadă de 10 ani, datorită creşterii productivităţii. Cu toate acestea, acest lucru ar putea provoca „perturbări semnificative" în câmpul muncii, 300 de milioane de locuri de muncă putând fi expuse la automatizare.

Suleyman a declarat că guvernelor le revine responsabilitatea de a sprijini cetăţenii ale căror locuri de muncă vor fi distruse, o soluţie posibilă fiind venitul universal de bază: „Este nevoie de compensaţii materiale... Aceasta este o măsură politică şi economică despre care trebuie să începem să discutăm în mod serios".

Start-up-urile din domeniul inteligenţei artificiale au făcut progrese uriaşe în ultimele şase luni, marile companii investind miliarde de dolari în noi proiecte din acest sector. Microsoft a investit masiv în OpenAI, creatorul ChatGPT, la începutul acestui an, evaluând compania la aproximativ 30 de miliarde de dolari.

Lansarea unor instrumente precum ChatGPT - care le permite utilizatorilor să genereze texte, imagini sau videoclipuri pornind de la o serie de indicaţii - a adus „inteligenţa artificială generativă" în centrul atenţiei şi a provocat un val de entuziasm în comunitatea de investitori în tehnologie.

Google, care a achiziţionat DeepMind în 2014, şi-a dezvoltat propriile modele lingvistice, cum ar fi LaMDA şi PaLM. Dar compania a fost luată prin surprindere de lansarea ChatGPT în noiembrie anul trecut.

Cursa înarmărilor tech dintre Microsoft, Google şi o serie de alţi creatori de chatboturi, inclusiv Inflection şi Cohere, care a strâns 250 de milioane de dolari la o evaluare de 2 miliarde de dolari săptămâna trecută, împinge frontierele inteligenţei artificiale până la extrem.

„Ultimul deceniu a fost caracterizat de clasificarea şi definirea acestei noi tehnologii. În prezent ne concentrăm pe interacţiunea de tip AI. Cu timpul, rigiditatea formatului va dispărea şi totul va deveni mai dinamic şi mai personalizat", a declarat Suleyman, a cărui companie şi-a lansat săptămâna trecută propriul chatbot, denumit Pi, prescurtare de la inteligenţă personalizată.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO