Energie

Scumpiri peste noapte: Azomureş ar putea plăti cu 100 mil. $ mai mult pe gaze de la anul. “Monitorizăm fiecare cent”

Scumpiri peste noapte: Azomureş ar putea plăti cu 100...

Autor: Roxana Petrescu

15.11.2013, 12:48 1023

Factura anuală pentru gaze a Azomureş, companie al cărei consum reprezintă circa 7% din consumul naţional, va fi cu 100 de milioane de dolari mai încărcată de la finalul anului viitor din cauza liberalizării, potrivit unui calcul ZF făcut pe baza datelor furnizate de companie.

„Pentru noi gazul este materie primă. În timp ce preţul îngrăşămintelor scade, preţul gazelor creşte. Noi lucrăm acum pe cenţi, suntem atenţi la fiecare categorie de costuri“, spune Mirela Tăban, directorul departamentului de import din cadrul Azomureş, unul dintre cei mai mari consumatori de gaze din România. Potrivit declaraţiilor reprezentantei Azomureş, combinatul consumă lunar circa 80 de milioane de metri cubi de gaze, adică aproape un miliard de metri cubi de gaze pe an. Asta înseamnă că Azomureş „înghite“ anual circa 7% din tot consumul de gaze al României.

„Nu cred că vom avea o amânare a calendarului de liberalizare pentru anul 2015. Să faci liberalizare în plină criză este foarte dificil şi la fel de dificil este să continui să investeşti. Noi avem un program de investiţii de 200 de milioane de euro pentru următorii doi ani, dar este greu să-l duci la capăt când profitul tău scade pe zi ce trece“, a mai spus Tăban.

Azomureş şi-a majorat anul trecut afacerile cu 12,5%, până la 1,82 mld. lei (411 mil. euro) şi a obţinut un profit net de 244 mil. lei (55 mil. euro), mai mic cu 33% faţă de cel realizat în 2011.

Până la finalul anului 2014, industria nu va mai primi nicio moleculă de gaz produs intern la un preţ stabilit de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), ci la unul aliniat la cotaţiile internaţionale.

De exemplu, dacă în primul trimestru al acestui an un megawatt-oră de gaz din producţia internă costa 47,9 lei (154 de dolari mia de metri cubi), la finalul celui de-al treilea trimestru gazul intern ajunsese la 63,4 lei (204 dolari mia de metri cubi), cu 32% mai mult. În acest timp, preţul gazelor de import a înregistrat o uşoară scădere, de la 130 de lei la 129 de lei pe MWh (414 dolari pe mia de metri cubi). La finalul anului viitor, gazul din producţia internă va ajunge la 119 lei pe MWh (382 de dolari pe mia de metri cubi), potrivit calendarului de liberalizare pe care România este obligată să-l respecte în faţa finanţatorilor săi internaţionali. 

„Noi acum plătim circa 220 de dolari pe gazul cumpărat intern şi 380 de dolari pe importuri. Coşul este 23,5%“, a mai spus reprezentanta Azomureş. Adică acum combinatul ia 23,5% din necesarul de consum din import, iar restul de pe piaţa internă.

Practic, în acest moment, numai pe gazele cumpărate, Azomureş ar plăti 247 de milioane de dolari într-un an, pornind de la preţurile şi cantităţile furnizate de companie.

Dacă se păstrează preţul gazelor din import de acum şi se ia în calcul un preţ de 380 de dolari pentru mia de metri cubi de gaze din producţia internă, cât va fi la finalul implementării calendarului de liberalizare, în 2014, ţinând cont de consumul său, Azomureş va scoate din buzunar 364 de milioane de dolari, adică în plus cu peste 100 de milioane de dolari pentru gazele necesare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO