Companii

Cu o cota de piata de 16%, Lufthansa depaseste 100 de zboruri saptamanale

19.11.2008, 18:28 31

Compania aeriana Lufthansa estimeaza o cifra de afaceri de peste 40 de milioane de euro in acest an in Romania, rezultatele din primele noua luni fiind in linie cu estimarile care prevad o crestere de 20% fata de 2007.

Avansul din acest an a dus cota de piata a Lufthansa la 16%, potrivit reprezentantilor companiei, in 2007 operatorul detinand circa 12% din piata locala.
"Toate destinatiile introduse de Lufthansa in acest an, inclusiv zborurile de la Cluj, vor fi operate si pe timpul iernii. Am avut o crestere in ultimele luni si ne continuam dezvoltarea pe piata locala prin introducerea zborurilor Bucuresti-Milano", a spus Stefan Versemann, general manager al companiei.
Lufthansa opereaza in prezent 89 de zboruri spatamanale, alte zece zboruri fiind operate de SWISS, companie achizitionata de Lufthansa la nivel international in 2005. SWISS opereaza zboruri catre ZŸrich, anul acesta adaugand si cursa Bucuresti-Geneva. Incepand cu anul urmator, cand va fi introdusa cursa Bucuresti-Milano, numarul total de zboruri al operatorului va ajunge la 106 pe saptamana.
Cu toate ca nu isi revizuiesc planurile de extindere pe piata locala, reprezentantii companiei analizand in continuare oportunitati de zbor, Lufthansa ar putea inregistra o diminuare a ritmului de crestere anul viitor pe fondul crizei financiare internationale, care determina companiile sa-si reduca bugetele de calatorie. "Pana acum Romania s-a comportat ca o piata emergenta si a avut cresteri de la an la an, insa anul 2009 va aduce noi provocari. Urmarim in permanenta piata si nu luam in calcul renuntarea la anumite rute, dar ne vom adapta capacitatea de zbor daca va fi cazul. De exemplu, daca pe o ruta este cerere mai mica, introducem aeronave cu capacitate mai redusa", a spus Versemann.
Lufthansa este in prezent compania straina cu cele mai multe zboruri saptamanale operate din Romania. Printre alte companii cu retele extinse si cu un numar mare de zboruri saptamanale pe piata locala se numara si Austrian Airlines, care a bifat orasele Bucuresti, Sibiu, Iasi, Baia Mare (Clujul fiind operat in code share cu TAROM, potrivit ultimelor date disponibile), sau Malev, care zboara la Budapesta de la Bucuresti, Targu-Mures, Cluj si Timisoara.
In primele noua luni ale anului Lufthansa a transportat impreuna cu SWISS in si dinspre Romania 500.000 de pasageri, in crestere cu 12% fata de perioada similara a anului trecut, pe fondul cresterii capacitatii alocate pe piata locala.
Astfel, Lufthansa a introdus in acest an ruta Cluj-Munchen, dupa ce cu un an in urma a adaugat pe harta destinatiilor Sibiul. Lufthansa va opera incepand cu luna februarie a anului viitor o cursa directa din Bucuresti spre Milano, fiind prima companie straina de linie regulata (nefiind luate in calcul low-cost-urile) care introduce zboruri catre destinatii in afara tarii de provenienta. La nivel de grup, Lufthansa a inregistrat in primele noua luni venituri totale de circa 18,6 miliarde de euro, in crestere cu 13,6%.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO