ZF 24

Cu Jocurile Olimpice de la Soci preşedintele Putin vrea să ofere lumii imaginea unei noi Rusii şi să întărească moralul poporului rus. Va reuşi?

Cu Jocurile Olimpice de la Soci preşedintele Putin vrea...
06.02.2014, 20:26 1695

După un parcurs de 65.000 de kilometri, flacăra olimpică va aprinde astăzi la Soci speranţele Rusiei de a-şi recâştiga gloria sportivă şi economică şi statutul de superputere mon­dială, toate pierdute odată cu prăbuşirea URSS.

Dincolo de ambiţiile sale personale, preşedintele Vladimir Putin speră că jocurile vor „întări moralul naţiunii“ şi promite că investiţiile imense în staţiunea de la Marea Neagră, cele mai mari de până acum în organizarea unor jocuri olimpice, sunt doar începutul unui amplu proiect de dezvoltare în Caucazul de Nord, cea mai săracă regiune din Rusia şi scenă a violenţelor interetnice.

Spre deosebire de alte oraşe-gazdă ale JO, precum Beijingul, Londra şi Van­couver, orăşelul Soci era încă în faza de început a dezvoltării sale atunci când a fost selectat în 2007 drept gazdă a ediţiei de anul acesta a JO de Iarnă. Investiţiile de zeci de miliarde dolari făcute de Rusia în dezvol­tarea infrastructurii au transformat sta­ţiunea Soci, un orăşel cu un singur drum principal aflat pe coasta Mării Negre şi la poalele Munţilor Caucaz, într-un loc de nerecunoscut.

Mai mult de 85% din infrastructura staţiunii a fost construită de la zero, a explicat Jean-Claude Killy, reprezentat al Comitetului Olimpic Internaţional, citat de RT. În total, 424 de clădiri, inclusiv hoteluri, au fost construite pentru jocurile de la Soci, iar dintre acestea 13 au legătură directă cu competiţiile sportive, precum şi 20 de drumuri, un nou sistem de canalizare, o nouă staţie de generare a electricităţii şi noi conducte de gaze.

O nouă autostradă, de 48 de kilometri, leagă arenele olimpice din Soci, de pe coasta Mării Negre, de cele din zona alpină.

Unii dintre olimpicii de la Soci descriu ansamblul infrastructurii sportive drept cel mai compact din istoria JO. „Distanţele sunt scurte şi totul se află în interiorul zonei securizate“, spune patinatorul de viteză american Jordan Malone, citat de The Wall Street Journal.

 

Probleme tehnice şi critici morale

Totuşi, nu toată lumea pare mulţumită, iar îngrijorările privind siguranţa persistă.

Departamentul pentru Securitate al Statelor Unite a transmis companiilor aeriene care operează zboruri în Rusia să fie vigilente în legătură cu posibilele atacuri teroriste, atenţionând că explozibilul ar putea fi ascuns în tuburile de pastă de dinţi.

Retragerea din competiţie a celebrului sportiv american Shaun White a generat întrebări legate de siguranţa pârtiilor de snowboard slopestyle. Cel puţin două accidente serioase s-au produs deja în această săptămână în timpul antrenamen­telor, iar oficialii JO au intervenit pentru a îmbunătăţi siguranţa pistelor.

Lifturi nefuncţionale şi uşi fără încu­ietori sunt doar câteva dintre problemele cu care s-au confruntat oaspeţii cazaţi la hotelurile nou construite din Soci. Mark Adams, purtător de cuvânt al Comitetului Olimpic Internaţional, a spus că comisia de organizare a JO de la Soci a pus la dispoziţie 24.000 de camere şi a estimat că în mo­mentul predării 2%-3% dintre acestea aveau probleme.

Detaliile tehnice sunt însă eclipsate de problemele morale ale jocurilor: corupţia şi excesele. Costurile JO se ridică la aproxi­mativ 51 mld. dolari, de peste patru ori mai mult decât cifra prezentată iniţial de preşedintele Putin, de aproximativ 12 mld. dolari, şi de şase ori mai mari decât costurile JO de Iarnă din 2010 de la Vancouver. Opoziţia din Rusia acuză oficialii ruşi de rang înalt de corupţie în atribuirea contrac­telor de construcţie de la Soci, spunând că în buzunarele lor au ajuns ilegal miliarde de dolari.

 

De ce Soci?

Putin nu a ales Soci din întâmplare. El crede că prezidând un miracol olimpic la poalele Munţilor Caucaz, nu departe de locurile care acum câţiva ani au fost câmpuri de bătălie, îşi va monumentaliza triumful asupra inamicilor istorici, scrie Christian Caryl, membru al Legatum Institute, un institut de cercetare londonez axat pe promovarea libertăţilor omului, în revista The New York Review of Books.

Într-un interviu publicat recent, Putin se leagă în mod explicit de umilinţele trecutului recent. „Există şi un aspect moral şi nu trebuie să ne fie ruşine cu asta“, a spus preşedintele. „După prăbuşirea Uniunii Sovietice, după evenimentele întunecate şi, să recunoaştem, sângeroase din Caucaz, so­cietatea a avut o atitudine negativă şi pesi­mistă“, a adăugat Putin.

Jocurile Olimpice, explică el, sunt o parte necesară a efortului de a „întări moralul naţiunii“. Putin şi alţi oficiali ruşi au sugerat, de asemenea, că proiectele de infrastructură ample de la Soci sunt doar începutul proiectului de dezvoltare turistică din Caucazul de Nord, cea mai săracă regiune din Rusia în acest moment. În acest context, Soci este parte integrantă a strategiei antitero a Kremlinului, care vrea să calmeze nemulţumirile prin revigo­rarea economiei locale.

JO de la Soci sunt simbolice nu doar prin amplasare, ci şi prin legătura cu anumite date istorice. Jocurile se vor încheia pe 23 februarie, chiar ziua în care acum 70 de ani, în 1944, Joseph Stalin deporta întreaga populaţie cecenă în Orientul Îndepărtat şi Siberia, făcându-se responsabil pentru moartea a zeci sau chiar sute de mii de ceceni. Acum doi ani, preşedintele Republicii Cecenia Ramzan Kadyrov, a schimbat data oficială de comemorare a deportărilor de pe 23 februarie pe 10 mai, posibil pentru a distrage atenţia de la această coincidenţă.

Putin a încercat să folosească Jocurile Olimpice pentru „a ridica moralul“ poporului rus şi pentru a-l face mai unit sub conducerea lui, mai ales dacă sportivii ruşi vor aduce Rusiei multe medalii de aur, potrivit The Christian Science Monitor.

Ambiţie personală sau câştig economic real?

Putin şi-a pus în joc prestigiul personal şi politic în organizarea cu succes a JO şi a promis că suma imensă investită în Soci va transforma staţiunea într-o destinaţie turistică atractivă şi va ajuta regiunea Krasnodar să se ridice. Totuşi, este puţin probabil ca investiţia să dea un mare avânt economiei Rusiei, a arătat agenţia de rating Moody’s, potrivit The Moscow Times. Moody’s arată că Jocurile Olimpice de la Soci cel mai probabil nu vor produce efecte pe termen lung asupra economiei ţării. Chiar înainte de începerea JO a fost evident că rubla rusească nu se va aprecia datorită investiţiilor realizate acolo. Rubla a pierdut 5% în raport cu dolarul de la începutul anului, iar aşteptările privind creşterea economică a Rusiei în acest an sunt undeva la doar 2%. „Câştigul pe termen lung depinde de sectorul hotelier pentru că majoritatea investitorilor privaţi şi-au plasat banii în acest segment“, Sergei Grushinin, analist la Moody’s, a explicat pentru agenţia Thomson Reuters. Economiştii spun că beneficiile organizării evenimentelor sportive de mare amploare tind a fi efemere. Impulsul dat PIB-ului Marii Britanii de JO de la Londra din 2012 a fost doar unul pe termen scurt. Moody’s arată că singurii câştigători reali în termeni economici ar putea fi sponsorii olimpici precum Proctor & Gamble şi General Electric, potrivit Deutsche Welle.

 

Oficialii de rang înalt prezenţi la Soci şi marile absenţe

Cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Statelor Unite Barack Obama şi premierul britanic David Cameron nu vor participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Soci. Merkel nu a fost prezentă la niciun JO de la preluarea funcţiei de cancelar, potrivit The Voice of Russia. Nici preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, nu se va afla la Soci. Gauck a informat Kremlin-ul în legătură cu decizia de a boicota JO de anul acesta, care este privită drept un răspuns la încălcarea drepturilor omului de către guvernul rus şi la hărţuirea opoziţiei. Gauck, fost pastor luteran care a jucat un rol important în timpul protestelor din Germania de Est de dinanintea căderii Zidului Berlinului, a refuzat toate invitaţiile oficiale în Rusia de la preluarea mandatului de preşedinte în martie 2012 şi a criticat în repetate rânduri „deficitul de stat de drept“ al Rusiei şi „aerul ei imperialist“.

Putin se va bucura însă de prezenţa preşedintelui Chinei Xi Jinping, a premierului Japoniei Shinzo Abe, a premierului turc Recep Tayyip Erdo?an, precum şi de cea a secretarului general al ONU Ban Ki-moon. Şi Premierul Italiei Enrico Letta şi Willem-Alexander, regele al Regatului Ţărilor de Jos, vor fi prezenţi la ceremonie.

 

„Proiectul a fost cel mai mare şantier de construcţii de pe planetă“

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin despre organizarea Jocurilor Olimpice de la Soci:

  • Aş vrea ca participanţii, oaspeţii, jurnaliştii şi toţi cei care urmăresc jocurile la televizor şi citesc despre ele în presă să vadă o Rusie nouă, să-i vadă personalitatea şi posibilităţile, să privească fără prejudecăţi ţara. Şi sunt sigur că aceasta se va întâmpla. Aceasta trebuie să aducă rezultate pozitive şi va ajuta Rusia să stabilească relaţii cu partenerii din întreaga lume.

  • Primul şi cel mai important obiectiv este de a dezvolta sudul ţării şi în special infrastructura de aici. După mintea mea am făcut progrese reale aici în vreme ce a fost construită o nouă infrastructură de transport terestru, de transport al electricităţii şi infrastructură de mediu.

  • A doua misiune a fost restabilirea bazelor de antrenament pentru atleţii de top. După prăbuşirea URSS Rusia a pierdut aproape toate facilităţile de antrenament aflate în munţi la altitudini medii. Multe nu mai sunt ale noastre, ci apaţin georgienilor, armenilor sau kazahilor. Este ruşinus şi jenant că patinatorii noştri profesionişti a trebuit să organizeze la Berlin campionatul naţional.

  • A treia misiune a fost de a crea noi centre montane pentru a transforma această parte a Federaţiei Ruse într-o staţiune care să poată fi folosită în toate sezoanele, iarna şi vara. Cred că ne-am îndeplinit misiunea.

  • Cât despre termenele nerespectate, putem înţelege că în ultimii ani proiectul a fost cel mai mare şantier al lumii. Fără să exagerăm, a fost cel mai mare şantier de construcţii de pe planetă. Şi este normal să apară unele probleme având în vedere amploarea proiectului şi, sincer, s-a făcut simţită lipsa de experienţă cu proiecte de asemenea dimensiuni în Rusia modernă.

Vikingii Norvegiei au şanse mari să rămână regii neînfrânţi ai jocurilor de iarnă. Cum vor lupta ruşii?

În urmă cu 1.000 de ani vikingii din nord treceau Europa prin foc şi sabie în căutarea gloriei şi a celui mai preţios metal al lor, argintul. Acum, nordicii vor ieşi să prăduiască din nou, dar de această dată pentru a-şi păstra gloria sportivă şi pentru a cuceri noi medalii olimpice, de preferat de aur. Echipa olimpică a Norvegiei, o ţară cu doar 4 milioane de locuitori, va fi cea care va triumfa la Soci în competiţia pentru medalii, atât la total cât şi la cele de aur, potrivit estimărilor The Wall Street Journal. Dar lupta va fi dură. În total norvegienii vor câştiga 33 de medalii, cu doar una mai mult decât Statele Unite, o ţară cu o populaţie de 65 de ori mai mare. Un pericol deloc de neglijat vine şi din partea Canadei, iar ameninţări se întrevăd şi de la Germania. Ruşii pot face şi ei surprize deoarece, cândva, pe timpul URSS-ului, ei au fost regii de necontestat ai sporturilor de iarnă, iar acum au de partea lor avantajul terenului propriu. Pe de altă parte, sportivii ruşi ar putea dezamăgi complet.

Luna februarie marchează pentru ei trecerea a 20 de ani de când Rusia a fost pentru ultima oară campioana lumii la medalii olimpice în sporturile de iarnă, la Lillehammer. Pe atunci, Rusia avea puţini bani, dar sportivi de clasă. Acum, când Rusia are mai mulţi bani, atât de mulţi încât îşi permite să organizeze cele mai scumpe jocuri olimpice din istorie, performanţele ar putea demonstra că echipa rusească concurează doar pentru a şterge amintirea eşecului din 2010 de la Vancouver, când Rusia a terminat pe locul 11, cel mai slab rezultat din istorie. Urmarea eşecului din Canada a fost că Vladimir Putin, pe atunci premier, a cerut sportivilor ruşi să ocupe primul loc la Soci, proiectul lui de suflet. De atunci însă oficialii au redefinit subtil ceea ce ar trebui să însemne „succes”, scrie Ria Novosti. Ministerul sporturilor a stabilit ca ţintă în 2012 plasarea în primele trei locuri, dar după aceea a dat înapoi. „Orice rezultat al echipei” merită să fie sprijinit, a spus ministrul sporturilor Vitali Mutko.  Comitetul Olimpic Rus, care cândva aprecia că Rusia ar putea ajunge la Soci chiar pe primul loc, asigură acum doar că echipa va fi mai bună decât a fost la Vancouver. (Bogdan Cojocaru)

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 07.02.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO