Francul elveţian a ajuns una din cele mai perfide valute din lume, după ce decenii întregi a fost considerat alături de aur, principalul refugiu în perioadele criză şi de război.
Toată reputaţia francului elveţian, dar şi a Băncii Centrale a Elveţiei( SNB- Swiss National Bank) s-a năruit joi, 15 ianuarie, la ora 12, când printr-o decizie şoc, neanticipată deloc de pieţe, elveţienii au decis să renunţe la plafonul de apărare contra aprecierii a francului instituit acum 3 ani şi jumătate, de 1,2 CHF pentru un euro.
Decizia a fost şocantă, deoarece cu câteva zile în urmă Thomas Jordan, guvernatorul Băncii Centrale a Elveţiei a dat asigurări că nivelul de 1,2 CHF/euro va fi menţinut pentru a proteja economia Elveţiei, afectată de intrările masive de bani ale marilor investitori, care caută un refugiu sigur.
Într-un comunicat sec de 303 cuvinte, Banca Centrală a Elveţiei a anunţat şi a explicat decizia de a renunţa la prag, adică nivelul la care cumpărau miliarde de euro care intrau în Elveţia. Subliminal decizia a fost pusă pe seama celorlalte mişcări din lume, respectiv aprecierea dolarului faţă de euro, scăderea cotaţiei petrolului şi punerea în funcţiune non-stop a tiparniţei de bani a Băncii Centrale Europene, aşteptată pentru săptămânile următoare.
Imediat pieţele valutare au reacţionat violent, cursul coborând de la 1,2 CHF/euro la 0,89 CHF/euro, adică o apreciere a monedei elveţiene de 30% şi o depreciere a euro de 30%. Aşa ceva nu s-a mai văzut pe pieţele valutare, ca în decurs de câteva minute să aibă loc o asemenea cădere. Pur şi simplu, investitorilor şi traderilor nu le venea să creadă, mai ales că acest lucru se întâmpla în Elveţia, unde reputaţia Băncii Centrale era deasupra oricărei îndoieli.
Chiar dacă pe parcursul următoarelor ore cotaţia a urcat spre 1,05-1,09 euro/franc, decizia Băncii Centrale a Elveţiei şi ceea ce a urmat este considerat ca fiind un “9/11” pentru pieţele valutare.
Analişti nu au anticipat această mişcare şi din acest motiv stupoarea a fost generală. Bursa elveţiană a scăzut instantaneu cu 8-9 procente, pierderea fiind adusă de marile bănci elveţiene şi de companiile cu expunere mare pe export. Aprecierea francului elveţian cu 20-30% le topeşte o bună parte din venituri, întrucât produsele lor devin mult mai scumpe la export. Cele mai lovite sunt ceasurile elveţiene, unul din principalele produse de export a Elveţiei, care are un PIB de numai 600 de miliarde de euro, aproape cât Polonia.
Românii cu credite în franci elveţieni au fost loviţi în plin încă o dată.
La Bucureşti, lovitura aplicată de francul elveţian este mult mai puternică pentru cei care au credite imobiliare în această valută. Şi chiar credite de consum.
Pentru 75.000 de români francul elveţian reprezintă acum coşmarul vieţii lor, după ce în urmă cu 8-9 ani a reprezentat împlinirea unui vis de a lua o casă. Valoare împrumuturilor la zi în sistemul bancar românesc este de aproape 3 miliarde de franci elveţieni( echivalentul a trei miliarde de euro), expunere destul de mică care nu aduce probleme sistemului.
În 2005-2006 francul elveţian era cotat la un curs de 2,3-2,5 lei, iar acum a ajuns la 4,4 lei. BNR cotează francul indirect luând în considerare cursul leu/euro, pe care îl poate administra şi cursul CHF/euro, pe care îl preia direct de afară, fără să aibă posibilitatea de a-l influenţa.
Cei care au luat credite imobiliare în franci elveţieni, în urmă cu aproape un deceniu, la o ofertă de „nerefuzat” din partea băncilor, au ajuns în situaţia fie de a-şi pierde casa, fie de a plăti cu mult mai mult decât dacă ar fi luat creditul în euro sau chiar în lei.
În prima linie a promovării erau Volskbank, Raiffeisen şi OTP, bănci care au rămas şi cele mai expuse. Acest produs de creditare a ajuns în România după experimentul reuşit în Ungaria de aceste bănci.
Bancherii au venit cu acest produs, întrucât românii se încadrau mult mai uşor în condiţiile de acordare a unui credit, având în vedere că euro era mult mai scump, fiind cotat la 3,5-3,6 lei/euro. Iar la împrumuturile ipotecare în lei, dobânzile erau mult mai mari, spre 15% faţă de 6-8% la euro şi 4-6% la francul elveţian. Băncile nu promovau creditele ipotecare în lei, întrucât era mult mai costisitoare pentru clienţi şi nu exista cerere.
Bancherii împingeau la ghişeu oferta în franci elveţieni, pentru că era cea mai rentabilă pe hârtie pentru clienţi la vremea respectivă şi ei se încadrau mult mai uşor în ea.
Când oamenii au luat împrumutul, riscul valutar era prezentat ca fiind ”zero”, francul elveţian fiind promovat ca fiind cea mai stabilă valută din lume.
Din 2009 încoace, riscul valutar “zero” a sărit în aer, francul elveţian câştigând teren pas cu pas în faţa tuturor valutelor, întrucât toată lumea vroia să-şi parcheze banii în Elveţia de frica crizei, care începuse să cuprindă lumea .
La Bucureşti, de la 2,6745 lei la începutul lui 2009, cotaţia francului a urcat până la 4,0898 lei la mijlocul lui 2011, pentru a coborî ulterior spre 3,7 lei după ce Banca Centrală a Elveţiei a introdus pragul de 1,2 CHF/euro.
În toată această perioadă creşterea valorii francului a mărit costul ratelor cu o treime pentru clienţii români, care mulţi dintre ei fuseseră deja loviţi şi de scăderea salariilor, în sectorul privat sau la stat.
Creditele imobiliare în franci au sărit în aer, rata de default a început să crească, iar procesele s-au înmulţit, mulţi clienţi aducându-şi aminte de ofertele de promovare de “nerefuzat” ale băncilor din 2005-2006 pentru acest produs.
Puţini dintre ei şi-au restructurat creditele în sensul că şi-au schimbat împrumutul din franci în euro sau chiar lei. Nici băncile nu au venit cu o ofertă atractivă, ci dimpotrivă au cerut garanţii suplimentare la schimbarea valutei, ceea ce clienţii nu puteau să le onoreze, fiind deja îndatoraţi prea mult.
Deşi au fost multe discuţii pe această temă, atât între bănci, clienţi, asociaţiile de protecţie constituite pe această temă, avocaţi, Asociaţia de Protecţie a Consumatorului şi chiar şi BNR, rezultatul a fost aproape zero.
În toamna anului trecut, sub presiunea proceselor pierdute în faţa clienţilor şi a imaginii proaste, Volskbank a avut pe masa internă de lucru varianta de a converti, la un curs istoric de dinainte de criză, creditele în franci elveţieni în euro sau chiar lei. Leul a devenit o monedă bună pentru credit, întrucât dobânzile au scăzut foarte mult, până la un nivel aproape identic cu cele de la euro.
Anunţul de preluare a Volskbank de către Banca Transilvania din decembrie, a oprit implementarea acestei variante. Nu toată băncile cu expunere pe franci elveţieni au susţinut această idee, unul din motive fiind acela de a nu crea un precedent şi pentru conversia creditelor din alte valute. În jur de 60% din împrumuturile acordate în România sunt în euro.
Din păcate, 75.000 de clienţi au rămas agăţaţi de acest credit în franci elveţieni, iar mişcarea de joi,15 ianuarie, a Băncii Centrale a Elveţiei le-a pus capac, pur şi simplu “au fost îngropaţi de vii” .
În continuare, soluţiile reale de rezolvare într-un fel sau altul a problemei creditelor în franci elveţieni lipsesc, ceea ce afectează sistemul bancar nu din perspectiva expunerii, ci al încrederii.
Clienţii nu mai ştiu ce să facă, încotro să se îndrepte şi caută “dreptate” în toate părţile.
Premierul Victor Ponta l-a trimis pe ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, la Banca Naţională, să discute această problemă şi să găsească o soluţie. PNL vrea să invite conducerea BNR în Parlament să dea explicaţii.
Banca Naţională a României (BNR) susţine că băncile şi clienţii trebuie să găsească o soluţie împreună, de la caz la caz, adică nu trebuie să existe o reglementare generală, întrucât ar fi discriminatorie pentru cei care au credite în alte valute.
Preşedintele ARB( Asociaţia Română a Băncilor), Radu Gheţea, susţine poziţia BNR.
Volskbank a declarat că nu comentează ultimele evenimente.
Raiffeisen spune că îi aşteaptă pe clienţi să discute restructurarea creditelor în franci, variantă pe care a propus-o încă din 2009.
OTP spune că va reduce marja de dobândă cu 1,5 puncte procentuale, pentru a veni în ajutorul celor care sunt afectaţi de această mişcare a Băncii Centrale a Elveţiei.
OTP Bank scade pentru 3 luni cu până la 1,5 puncte marja creditelor în franci cu dobândă variabilă
Până când se va găsi la Bucureşti o soluţie care să rezolve această problemă a creditelor în franci elveţieni, ceea ce este cert este că un astfel de caz deja începe să aducă neîncredere în bănci, în operaţiunea simplă si normală într-o economie de luare a unui credit şi în instituţiile de reglementare, protecţie şi supraveghere al căror rol este de a reduce cât mai mult riscul unor astfel de operaţiuni şi produse, atât din punct de vedere a celui care dă credit şi dar şi a celui care ia un împrumut.
Având în vedere gradul redus de bancarizare şi de educaţie finaciară din România, recunoscut de toată lumea, modul de acordare a unui credit şi mai ales cine îl ia nu trebuie să fie o simplă relaţie comercială, între bancă şi client.
Când un debitor ajunge să nu-şi poată plăti ratele şi chiar creditul, sunt afectate toate băncile din sistem, chiar şi cele care nu au dat credite în franci eleveţieni, clienţii buni care trebuie să plătească ei costul provizioanelor printr-o dobândă mai mare, instituţia de reglementare şi supraveghere care nu a luat la timp măsuri pentru a nu se ajunge în această situaţie şi este pusă la îndoială încrederea de care are parte, şi în final toată economia.
Este pur şi simplu cazul României din acest moment.
Cu cât problema creditelor în franci elveţieni va fi rezolvată mai repede, cu atât oamenii îşi vor recăpăta încrederea în bănci, în modul cum fac ele afaceri şi în final în economie. Companiile şi persoanele fizice trebuie să aibă încredere că sistemul poate rezolva rapid problemele, atunci când ele apar.
Degeaba au scăzut dobânzile, mai ales la lei, dacă România fuge de bănci. Nici o economie nu poate funcţiona fără sistem bancar.
