ZF 24

Continental Hotels va deschide pana in 2010 sapte hoteluri Ibis

10.05.2007, 10:06 18

Compania Continental Hotels va investi, in urmatorii trei ani, peste 130 de milioane de euro pentru constructia si modernizarea unor hoteluri de doua, trei si patru stele, aproximativ 50 de milioane de euro fiind alocate pentru amenajarea a sapte hoteluri sub marca Ibis.
"Am incheiat un acord cu grupul francez Accor pentru dezvoltarea unei retele hoteliere sub marca Ibis in Romania, in urmatorii trei ani. Este o colaborare negociata indelung si avantajoasa pentru ambele parti", a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, presedintele Continental Hotels, Radu Enache.
Cele sapte hoteluri Ibis vor fi deschise, in intervalul septembrie 2008-mai 2010, in Timisoara, Targu Mures, Sibiu, Bucuresti, Brasov, Cluj-Napoca si Iasi. In afara de investitia de la Sibiu, unde actualul hotel Continental va fi reamenajat sub brandul Ibis, celelalte proiecte vor reprezenta constructii noi. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO