ZF 24

Comisia Europeană a aprobat o schema de ajutor de stat de 200 mil.euro prin care România poate acorda subvenţii proprietarilor privaţi de păduri pentru compensarea lemnului netăiat pentru protejarea ecosistemului

Comisia Europeană a aprobat o schema de ajutor de stat...

Autor: Roxana Rosu

10.08.2023, 16:10 258

Comisia Europeană a aprobat o schemă de 200 milioane euro (998 milioane lei) pentru România, care are ca scop compensarea proprietarilor de păduri pentru lemnul netăiat din cauza cerinţelor ecologice obligatorii.

Această schemă urmăreşte să stopeze şi să inverseze declinul biodiversităţii, să amelioreze serviciile ecosistemice şi să conserve habitatele şi peisajele.

În cadrul schemei, care se va aplica până la 31 decembrie 2027, ajutorul va lua forma unor subvenţii directe acordate proprietarilor privaţi de păduri. Cuantumul ajutorului per beneficiar va fi calculat pe baza preţului mediu al unui metru cub de lemn pe picior şi a volumului mediu anual de pădure nerecoltată pe hectar şi pe an.

Comisia a evaluat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat şi consideră că subvenţia este necesară şi adecvată pentru a sprijini dezvoltarea sectorului forestier.

De asemenea, autorităţile de la Bruxelles consideră că schema va avea un impact limitat asupra concurenţei şi a schimburilor comerciale dintre statele membre. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO