ZF 24

CIS Gaz, companie românească din industria gazelor naturale fondată în 1990 de Sebastian Călugăr, va derula proiecte în Egipt, în baza unui parteneriat cu compania de distributie de gaze Town Gas

CIS Gaz, companie românească din industria gazelor...

Autor: Roxana Rosu

26.10.2023, 09:44 282

CIS Gaz, companie românească din industria gazelor naturale, fondată în 1990 de Sebastian Călugăr în judetul Mureş,  continuă procesul de expansiune în Egipt, unde a semnat un memorandum de cooperare cu Town Gas, companie de distribuţie de gaze, în baza căruia vor dezvolta împreună proiecte în domeniul transportului gazelor naturale.

Compania din România are deja o colaborare cu EGAS, compania naţională care operează reţeaua de transmisie de gaze naturale din Egipt, CIS Gaz furnizând echipamente pentru proiectul Hayah Karima, prin care peste 1400 de sate vor fi racordate la reţeaua de gaze naturale.

„Strategia noastră pe termen lung are ca pilon central extinderea prezenţei pe pieţe externe, acolo unde expertiza noastră poate face diferenţa. Egiptul a devenit din ce în ce mai mult un centru regional de gaze şi există o nevoie în creştere de a dezvolta proiecte noi de infrastructură de energie. Pe noi ne bucură faptul că putem dezvolta astfel de proiecte şi mai ales că putem exporta nu doar know-how-ul local, dar şi produse fabricate în România”, spune Sebastian Călugăr, CEO, CIS Gaz.

Compania românească este unul dintre cei mai importanţi jucători din industria locală de petrol şi gaze naturale, specializată în execuţia instalaţiilor tehnologice de suprafaţă, a conductelor de colectare a gazelor naturale, a conductelor de transport gaze naturale şi a staţiilor de comprimare aferente acestora, precum şi execuţia racordurilor şi a staţiilor de reglare-măsurare a gazelor naturale.

Începând din anul 2022, CIS Gaz este şi membru IPLOCA (The International Pipe Line and Offshore Contractors Association), cea mai mare asociaţie din industria construcţiilor de conducte onshore şi offshore la nivel mondial.

Anul acesta, compania a anunţat că a finalizat lucrările de înlocuire a conductelor de transport de ţiţei care traversează Dunărea, deţinute de Conpet. Proiectul a fost realizat de Asocierea CIS Gaz în calitate de lider al asocierii, şi compania specializată în foraj orizontal dirijat, Horizontal Drilling International SAS.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO