Vezi galeria foto
(2 poze)
ZF 24

Ce efect are aprecierea francului asupra datornicilor: restanţele au crescut de 120 de ori în timpul crizei

> Bancherii şi-au curăţat bilan­ţurile de credite neperformante în franci elveţieni de echivalentul a 800 mil. lei în a doua jumătate a anului trecut, prin vânzarea unor pachete sem­nificative către recuperatorii de creanţe, dar acum se pregătesc de un nou val de restanţe după ce moneda elve­ţiană s-a apreciat cu 20% în numai câteva zile.
 
Experienţa din anii de criză arată că restanţele au explodat de fiecare dată când cursul s-a depreciat cu două cifre. De exemplu, restanţele la franci elveţieni s-au triplat într-un interval de un an şi jumătate în 2010 şi 2011, când francul a urcat de la 2,8 lei la 3,8 lei.
 
„Cred că vor exista clienţi care vor pune cheile pe masă pentru că sunt destul de mulţi clienţi care erau la limită, în sensul că mai aveau de rambursat 80.000 de euro şi casa mai valora doar 70.000 de euro. Acum au de plătit 100.000 de euro pentru aceeaşi casă“, comentează Gabriel Creţu, fost bancher, actual managing partner al firmei de consultanţă Adwisers.
 
Restanţele la creditele în franci elveţieni au atins un maxim de 2,4 miliarde de lei, nivel la care se stabilizase în a doua jumătate a lui 2013 şi în prima parte a lui 2014, perioadă care a coincis cu stabilizarea cursului la nivelul de 3,6 lei/franc.
 

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.