ZF 24

CE a aprobat preluarea unor active ale Endesa si Enel de catre E.ON

19.06.2008, 14:54 12

Comisia Europeana (CE) a aprobat azi preluarea de catre grupului german E.ON a unor active detinute de compania italiana Enel si de cea spaniola Endesa, informeaza Reuters.

Activele pe care Endesa doreste sa le vanda au fost evaluate la 11,5 miliarde euro, in timp ce valoarea proprietatilor Enel scoase la vanzare a fost de 2,025 miliarde euro.

"E.ON va prelua controlul asupra Viesgo (Endesa Europa), care controleaza activitatile Endesa in Franta, Polonia, Italia si Turcia, si asupra altor operatiuni, mai mici, ale Endesa in Spania", a declarat un oficial al Executivului de la Bruxelles.

Enel, a patra mare companie europeana din sectorul energetic dupa valoarea de piata, a cumparat, impreuna cu Acciona, in 2007, compania spaniola de utilitati Endesa, pentru 42,5 miliarde de euro, dupa ce E.ON, de asemenea interesat de firma iberica, a intampinat obstacole din partea autoritatilor de la Madrid.

Grupul german este prezent in Romania prin E.ON Distributie distribuitorul de gaze E.ON Gaz Romania, fostul Distrigaz Nord.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO