ZF 24

Bursă: Dezvoltatorul imobiliar One United Properties raportează pentru S1/2023 afaceri de 843 mil. lei, plus 25%, şi un profit net de 287 mil. lei, minus 17%

Bursă: Dezvoltatorul imobiliar One United Properties...

Autor: Liviu Popescu

29.08.2023, 08:38 1537

Dezvoltatorul imobiliar One United Properties (ONE), companie antreprenorială ale cărei acţiuni sunt incluse în structura indicelui principal BET, a raportat pentru primul semestru din 2023 afaceri consolidate de 843 mil. lei, în creştere cu 25% faţă de aceeaşi perioadă din 2022, şi un profit net de 287 mil. lei, minus 17%. Compania menţionează că profitul brut a fost de 344,5 mil. lei, creştere de 16% (excluzând câştigul unic din achiziţia negociată a Bucur Obor recunoscută în S1 2022 în valoare de 94,1 milioane de lei)

“Creşterea cifrei de afaceri a fost susţinută de o creştere de 56% a veniturilor din vânzările de proprietăţi rezidenţiale, care au ajuns la 604,1 milioane de lei în S1 2023, faţă de 386,8 milioane de lei în S1 2022. Această creştere a fost generată de oferta de proprietăţi rezidenţiale extinsă şi mai diversificată, în special la One Lake District şi One Lake Club, unde vânzările au început în acest an”, menţionează compania în raportul trimestrial publicat marţi dimineaţă la Bursa de Valori.

One United Properties are o capitalizare bursieră de 3,5 mld. lei. În 2023 acţiunile companiei s-au apreciat cu 8,8% pe tranzacţii de 128 mil. lei.

“Venitul net din proprietăţile rezidenţiale a scăzut cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 178,1 milioane de lei, dată fiind metoda de recunoaştere a veniturilor aplicate de Grup, deoarece un număr semnificativ de noi dezvoltări, la care construcţia a început în 2023, au fost adăugate în portofoliul de vânzări, în timp ce unităţile de la One Verdi Park şi One Floreasca Vista au fost finalizate şi predate clienţilor. Indiferent de metoda de plată aleasă de client, Grupul recunoaşte veniturile din vânzările tuturor dezvoltărilor rezidenţiale în funcţie de progresul construcţiei”.

One menţionează că în S1/2023 a vândut şi pre-vândut 466 de apartamente (Ă179% faţă de S1 2022) cu o suprafaţă totală de 39.082 mp (Ă146% faţă de S1 2022), iar 794 de locuri de parcare şi alte tipuri de unităţi (Ă89% faţă de S1 2022) au fost vândute şi pre-vândute pentru un total de 152,4 milioane de euro (Ă129% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut). La data de 30 iunie 2023, 65% din toate apartamentele disponibile fuseseră vândute, One High District fiind dezvoltarea cea mai căutată în S1 2023, cu 214 unităţi vândute.

Pentru anul 2023, One United Properties îşi propune o cifră de afaceri de 1,43 miliarde de lei şi un profit net de 530 de milioane de lei, în conformitate cu bugetul publicat la începutul anului. În concordanţă cu strategia de dividende a Companiei, Consiliul de Administraţie intenţionează să propună distribuirea dividendelor semestriale din 2023 către acţionari în perioada următoare. Această propunere va fi supusă aprobării în cadrul Adunării Generale Semestriale a Acţionarilor.

"Compania a încheiat trimestrul cu o poziţie semnificativă de numerar de 398,2 milioane de lei, în scădere cu 30% faţă de începutul anului dată fiind activitatea susţinută de dezvoltare desfăşurată în S1 2023, precum şi plata celei de-a doua tranşe a dividendelor aferente anului 2022. Suma de încasat în temeiul contractelor încheiate cu clienţii a atins la 30 iunie 2023 nivelul istoric de 281 milioane de euro în numerar suplimentar până în 2025. Indicatorul loan-to-value brut s-a îmbunătăţit cu 3 puncte procentuale, ajungând la 25% la 30 iunie 2023, în timp ce gradul net de îndatorare a fost de 14%"

Veniturile din închirieri, care includ veniturile generate de divizia comercială şi veniturile din serviciile pentru chiriaşi, au înregistrat o creştere de 119%, ajungând la 62,8 milioane de lei. Efectul a fost generat de veniturile din întregul portofoliu, în special de la chiriaşii celor mai mari dezvoltări: One Tower, One Cotroceni Park 1, One Victoriei Plaza şi impactul rezultatelor generate de Bucur Obor, consolidate sub divizia de retail. Veniturile din închirieri vor continua să crească în S2 2023 datorită livrării One Cotroceni Park 2 în T1 2023, odată ce amenajările vor fi finalizate.

Până la sfârşitul S1 2023, suprafaţa totală închiriabilă (GLA) a portofoliului de birouri al Companiei a ajuns la 118.000 mp, incluzând One Tower, One Cotroceni Park Faza 1 şi Faza 2 şi One Victoriei Plaza. Împreună cu componenta de retail, portofoliul comercial al One United Properties, care include Bucur Obor şi One Gallery, va atinge o suprafaţă totală închiriabilă de aproximativ 160.000 mp.

Victor Căpitănu şi Andrei Liviu Diaconescu au indirect fiecare 26,4% din companie.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO