ZF 24

Bursă: Acţiunile Antibiotice Iaşi cresc cu 10% şi ating un maxim de la criza financiară din 2008 încoace. Tranzacţii de 153.000 de lei

Bursă: Acţiunile Antibiotice Iaşi cresc cu 10% şi...

Autor: Liviu Popescu

24.09.2023, 11:51 806

Cu 10% se apreciază acţiunile producătorului de medicamente Antibotice Iaşi (ATB), de la 1,015 lei la 1,12 lei, fără niciun anunţ din partea companiei de stat ceea ce arată că investitorii intră la cumpărare după creşterea susţinută de preţ din ultima perioadă ca urmare a rezultatelor financiare.

La preţurile actuale de tranzacţionare evaluarea Antibiotice Iaşi ajunge la 745 mil. lei. Spre comparaţie indicele principal BET creşte cu 0,25% la un nou maxim istoric de 14.360 de puncte.

Potrivit datelor BVB, tranzacţiile din primele 60 de minute cu acţiuni ATB se ridică la circa 153.000 de lei. Pe 14 august compania a anunţat afaceri de 315,9 mil. lei în primul semestru din 2023, echivalentul unei creşteri de 27 % comparativ cu S1/2022, în timp ce profitul net s-a majorat cu 82,8% până la valoarea de 62 mil. lei.

Pe piaţa internă, compania a raportat în S1/2023 o cifră de afaceri de 196 milioane lei, plus 27,8% an/an, în timp ce saltul afacerilor pe pieţele internaţionale este reprezentat de o creştere cu 25,7%, de la 95,3 milioane lei, în perioada similară din 2022, la 119,8 milioane lei în S1/2023, arată datele transmise luni de oficialii companiei.

ZF a analiza compania în ediţia print de joi, ştirea putând fi accesată aici.

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO