ZF 24

BNR: Probabilitatea de nerambursare a creditelor de către companii a crescut la 4,3% până în septembrie 2024, mult peste nivelul de 2,4% din septembrie 2023, având în vedere incertitudinea cauzată de războiul din Ucraina şi conflictul din Orientul Mijlociu

BNR: Probabilitatea de nerambursare a creditelor de...

Autor: Roxana Rosu

08.01.2024, 09:28 204

Banca Natională estimează că probabilitatea de nerambursare a creditelor de către companii în perioada septembrie 2023 – septembrie 2024 este de 4,3%, mult peste nivelul de 2,4% din septembrie 2023, având în vedere contextul macroeconomic actual, marcat în continuare de un nivel ridicat de incertitudine cauzat de războiul din Ucraina şi conflictul din Orientul Mijlociu şi de implicaţiile celui din urmă pentru piaţa mărfurilor, în special pe segmentul petrolului.

Conform datelor BNR, calitatea portofoliului de credite aferente companiilor nefinanciare s-a îmbunătăţit anul trecut.

Rata creditelor neperformante şi-a continuat tendinţa descrescătoare până în luna iulie când aceasta a atins valoarea minimă (3,9%) de la introducerea noii definiţii privind creditele neperformante de către Autoritatea Bancară Europeană în anul 2015. Ulterior, rata NPL a urcat uşor la 4% în septembrie 2023. Evoluţia pozitivă a ratei de neperformanţă a fost determinată atât de creşterea expunerilor companiilor nefinanciare, cât şi de diminuarea volumului de credite neperformante ale acestora.

La nivel sectorial, construcţiile înregistrează cea mai mare valoare a ratei NPL (8,9%), la polul opus situându-se utilităţile (0,6%).

Volumul creditelor şi-a temperat avansul din anul 2022, rata de creştere anuală fiind de 8,2% în luna septembrie 2023 (faţă de 25% în septembrie 2022), în contextul unor costuri de finanţare mai ridicate. Prelungirea programelor cuprinse în schema de ajutor de stat „IMM Invest Plus” până la finalul anului 2023 a favorizat creşterea stocului de credite cu garanţii de stat (+28% în termeni anuali la septembrie 2023), până la 37,3 de miliarde lei (20% din creditele corporative).

Aproape o treime dintre acestea reprezintă credite cu garanţii de stat acordate în contextul pandemiei COVID-19. Această categorie de credite are un risc mai scăzut (o rată de neperformanţă de 2,2%), comparativ portofoliul de credite corporative (3,98%), însă la performanţa acestora contribuie faptul că au fost acordate recent şi că beneficiază de subvenţionare de către stat a dobânzii în primul an de la contractare.

Aproape toate creditele sunt acordate după anul 2020 (98%), iar 41% din acestea au fost obţinute doar în 2023 (15 miliarde lei, la septembrie 2023).

Creditele care au scadenţa pe o perioadă mai mare de 3 ani reprezintă 15% (5,7 miliarde lei).

În ceea ce priveşte creditele verzi, volumul acestora se află la nivelul de aproape 3 miliarde lei (septembrie 2023) şi reprezintă 1,6% din stocul de credite corporative al băncilor.

În structură, aproape jumătate sunt îndreptate către clădiri verzi (47%), iar următoarele destinaţii preferate sunt electricitate şi sisteme de încălzire şi răcire, categorie în care se află inclusiv energia regenerabilă (24%), şi eficienţa energetică (10%).

Din perspectiva sectoarelor de activitate, firmele din agricultură apelează în special la împrumuturi pentru finanţări speciale de mediu sau investiţii în tehnologii (40%  din creditele verzi contractate de acest sector) ; industria extractivă, industria prelucrătoare şi sectorul utilităţi au preponderent împrumuturi pentru investiţii în electricitate şi sisteme de încălzire şi răcire. Firmele din sectoarele construcţii, imobiliare şi servicii îşi finanţează prin credite investiţiile în clădiri verzi, în timp ce companiile care fac comerţ iau împrumuturi cu destinaţie climatică în cea mai mare parte pentru eficienţă energetică.

În cazul populaţiei, se observă continuarea tendinţei de deteriorare a capacităţii de plată. Rata de neperformanţă a crescut marginal, până la 3,3%  (septembrie 2023), distingându-se în structură creditele de consum garantate cu ipoteci (rata NPL de 12,5%, + 0,8 puncte procentuale de la finalul anului 2022), urmate de cele de consum negarantate (5,6%).


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO