ZF 24

BNR a ajutat leul sa evite socul regional

15.10.2008, 17:57 12

Leul a reusit sa ramana relativ stabil in fata euro, in timp ce monedele de pe pietele vecine au inregistrat deprecieri puternice, fiind sustinut din nou de BNR printr-o interventie indirecta.
Potrivit dealerilor, BCR si Raiffeisen Bank, doua banci locale de top, au vandut agresiv valuta in cursul sedintei de tranzactionare, fiind cel mai probabil intermediarii intr-o interventie indirecta a BNR.


Leul a evitat astfel un atac speculativ al jucatorilor straini pe pietele emergente, care a urcat cursul forintului maghiar cu peste 5% intr-o singura zi. La cursul oficial, euro a urcat la Bucuresti cu 0,5%, pana la 3,7869 lei.


Posibilitatile de a specula impotriva leului sunt reduse de lichiditatile scazute de pe piata monetara. Speculatorii straini imprumuta lei pe care ii vand contra euro, sperand sa obtina un castig din cresterea cursului. Acum insa strainii nu mai gasesc lei, pentru a finanta pozitiile pe piata valutara. Cererea mare de lichiditati a impins dobanzile la leu spre 16%-17% pe an.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO