ZF 24

Avertismentul Consiliul Fiscal: Ipoteza unei creşteri economice de 5,5% în 2019, pe care se bazează guvernul, este surprinzătoare şi nejustificată. ”Veniturile pe care speră să le încaseze Fiscul sunt exagerate”

Menţinerea ipotezei de accelerare a creşterii economicerealela 5,5% în 2019 (comparativ cu un nivel situat probabil între 4 şi 4,5% în 2018) în varianta de proiecţie a cadrului macroeconomic elaborată ulterior adoptării OUG nr.114/2018 apare drept surprinzătoare şi nejustificată, consemnează Consiliul Fiscal, în opinia asupra proiectul de buget pe 2019 publicată astăzi.

Consiliul Fiscal contestă ipotezele de venituri pe care le consideră exagerare, atât în privinţa colecării din TVA, din accize sau din veniturile extraordinare.

“Dinamica avansată pentru încasările din TVA o depăşeşte substanţial pe cea a consumului privat nominal net de autoconsum prognozată de CNSP(circa 8%). Consiliul fiscal consideră că veniturile din TVA aferente anului 2018 sunt cel mai probabil supraevaluate cu circa 5 mld. lei, dincolo de eventualul impact adversal unor evoluţii macroeconomice mai puţin favorabile decât cele luate în considerare în construcţia bugetară.

Pe partea de cheltuieli, Consiliul Fiscal identifică drept potenţiale surse de riscuri cheltuielile cu bunurile şi serviciile şi cele cu dobânzile.

Consiliul fiscal apreciază că, în ipoteza unor politici fiscal-bugetare nemodificate, balanţa riscurilor este înclinată covârşitor în direcţia înregistrării unor deficite mult mai ridicate decât cele preconizate de Strategia Fiscal-Bugetară 2019-2021, semnificativ mai mari decât nivelul de referinţă “aferent braţului corectiv al Pactuluide Stabilitate şi Creştere de 3% din PIB”.

 
 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.