ZF 24

Autoritatea de Control si Departamentul Anti-Frauda vor fi transferate la Cancelaria premierului

11.04.2007, 16:46 30

Ordonanta de Urgenta privind restructurarea Guvernului prevede reorganizarea a 8 ministere, infiintarea unui minister pentru IMM-uri, transferul unor departamente la alte structuri guvernamentale si trecerea Autoritatii de Control si a Departamentului de Lupta Antifrauda la Cancelaria premierului.
Noul Executiv cuprinde 18 membri, inclusiv primul-ministru, ministrul de stat Marko Bela si ministrul delegat pentru relatia cu Parlamentul, Mihai Voicu.
Din Guvern fac parte doar reprezentantii PNL si UDMR, toti ministrii PD fiind revocati din functie.
Pana in prezent, Autoritatea de Control, Departamentul pentru Lupta Anti-Frauda, Departamentul de implementare programe si Unitatea de management a proiectului pentru programul convenit cu BERD au functionat in structura aparatului de lucru al ministrului delegat pentru controlul implementarii programelor cu finantare internationala si urmarirea aplicarii acquis-ului comunitar. Odata cu restructurarea Guvernului, acest aparat de lucru al ministrului delegat isi inceteaza activitatea. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO