ZF 24

Asociaţia Constructorilor de Automobile din Romania: Modificarea într-un mod total neprevăzut şi dezechilibrat a cuantumului tichetelor oferite pentru programele Rabla şi Rabla Plus va duce la o prăbuşire a pieţei de vehicule noi, coroborată cu o creştere exponenţială a importului de vehicule second hand

 Asociaţia Constructorilor de Automobile din Romania:...

Autor: Roxana Rosu

14.12.2023, 09:49 195

Companiile din sectorul auto, inclusiv constructorii de automobile, au declarat joi că se declară şocate de noile măsuri bugetar-fiscale anuntate de Ministerul Finantelor, care vizează programele Rabla şi Rabla Plus, considerând că acestea vor duce la prăbuşirea pieţei de vehicule noi şi o creştere exponenţială a importului de vehicule second hand.

Potrivit noului proiect de Ordonanţă de Urgenţă, valoarea tichetelor oferite în cadrul programului Rabla pentru casarea unui autovehicul vechi şi achizitionarea unuia nou se reduce la jumătate în 2024, respectiv la 3.500 lei, iar tichetului pentru achizitia de maşini electrice prin Rabla Plus se reduce la 10.000 lei de la 54.000 lei în 2023.

”După 3 ani de crize succesive care au afectat puternic sectorul auto, atât producţia cât şi comerţul cu vehicule noi şi serviciile aferente, după adoptarea unor măsuri fiscale nediscutate în prealabil cu mediul de afaceri, care impactează direct sectorul auto (taxarea cu 1% a cifrei de afaceri, impozitul pe microîntreprinderi, etc), am constatat cu stupoare că Ministerul Finanţelor – Guvernul României propune spre adoptare noi măsuri a căror aplicare va impacta grav sectorul auto din România”, se arată într-un comunicat al ACAROM.

 În opinia companiilor din sectorul auto, modificarea ”într-un mod total neprevăzut şi dezechilibrat a cuantumului tichetelor” va duce la o prăbuşire a pieţei de vehicule noi, coroborată cu o creştere exponenţială a importului de vehicule second hand.

În 2023, piaţa de autoturisme noi este estimate să atingă valoarea de 145.000 unităţi, cu contribuţia majoră a programelor Rabla şi Rabla Plus.

În condiţiile măsurilor anunţate, aceste programe îşi pierd atractivitatea şi astfel prognoza pentru 2024 este una dezastruoasa, respectiv o piaţă de vehicule noi de maxim 80.000 unităţi, cu impact negativ direct asupra locurilor de muncă din sector, şi a cifrei de afaceri a companiilor româneşti din domeniul auto.

”Subliniem totodată faptul că diminuarea valorilor tichetelor acordate prin cele 2 programe vor afecta posibilitatea cetăţenilor României de a achiziţiona vehicule noi, mai puţin poluante. Astfel, se anulează efectul benefic al derulării programelor în anii precedenţi – creşterea ponderii vehiculelor hibride, electrificate şi electrice, având ca şi consecinţă directă creşterea importurilor de vehicule second hand, mai poluante şi mai nesigure”, se precizează în comunicat.

 Potrivit ACAROM, modificarea celor două programe va duce la :  

- Neîncasarea TVA şi a taxelor/contribuţiilor aferente achiziţiei de vehicule noi (minim 65.000 unităţi);

- Creşterea nivelului de poluare prin îmbătrânirea parcului auto (importuri mai mari de vehicule second hand plus amânarea deciziei de reînnoire a vehiculelor deja deţinute);

- Creşterea comerţului cu vehicule second hand importate (peste 1,5 milioane unităţi în ultimii 4 ani, din care peste 80% sunt mai vechi de 8 ani), marea majoritate nefiind fiscalizate;

- Impredictibilitate pentru mediul de afaceri cu activităţi de distribuţie şi vânzare de vehicule noi, scăderi de volume de vânzări, cifra de afaceri, profitabilitate, aport fiscal la bugetul naţional, şi nu în ultimul rând,

- Afectarea directă a cetăţeanului român căruia, astfel, i se reduce speranţa achiziţionării unui vehicul nou cu suportul acestor programe (valoarea nesemnificativă a tichetelor va descuraja achiziţia unui vehicul nou).

”În final, solicităm Guvernului României să analizeze cu celeritate posibilul impact negativ al măsurilor propuse şi să acţioneze în consecinţă astfel încât trendul pozitiv în demersul de reducere a poluării prin reînnoirea parcului auto naţional să continue şi în viitor, pe baze solide şi predictibile, cu programe multi-anuale, precum în statele civilizate”.

Asociaţia Constructorilor de Automobile din România – ACAROM – este reprezentanţul sectorului auto naţional, însumează peste 170 de companii, organizaţii şi instituţii cu activităţi în sectorul auto şi reprezintă interesele unei cu o contribuţie de 13% în PIB şi 29.5% în exporturile naţionale şi care angajează în mod direct un număr de peste 220,000 de persoane.

ACAROM este membru asociat al Asociatiei Constructorilor Europeni de Automobile - ACEA


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO