ZF 24

Artom Steel Tubes, una dintre cei mai importanti producători de ţevi din Europa, cu operaţiuni în România la Reşiţa şi Slatina, investeşte peste şase milioane de euro în 2024 pentru reducerea emisiilor de carbon şi a consumului de combustibil

Artom Steel Tubes, una dintre cei mai importanti...

Autor: Roxana Rosu

15.02.2024, 11:02 341

Artom Steel Tubes, una dintre cei mai importanti producători de ţevi din Europa, cu operaţiuni în România la Reşiţa şi Slatina, investeşte peste şase milioane de euro în 2024 pentru reducerea emisiilor de carbon şi a consumului de combustibil.

 În acest sens, compania a încheiat parteneriate cu o serie de furnizori din industria metalurgică din Europa, pentru retehnologizarea unor procese de producţie.

”În următorii doi ani, industria metalurgică va trebui sa facă eforturi financiare uriaşe pentru demararea proiectelor majore de schimbare a tehnologiilor, în ciuda tuturor provocărilor cu care se confruntă. Instituţiile europene impun trecerea la oţelul verde cu emisii zero, prin înlocuirea cărbunelui cu gazul natural şi a gazului metan cu hidrogenul obţinut prin tehnologii verzi, dar şi retehnologizarea fluxurilor de oţel din minereul de fier şi cărbune. Uniunea Europeană a permis ţărilor membre să acorde ajutoare de stat pentru modernizarea companiilor, însă, în lipsa acestora, am recurs noi la eforturi financiare pentru a asigura accelerarea proceselor de decarbonizare a uzinelor noastre”, a declarat Adrian Popescu, Preşedintele Consiliului de Administraţie Artrom Steel Tubes.

Compania a început procesul de modernizare a cuptorului de încălzire a blocurilor pentru formarea ţevilor în vederea laminării, cu sprijinul companiei italiene SMS Spa, parte a SMS Group şi a Vesuvius Europe GmbH. Acest proiect permite diminuarea consumului de gaze naturale, care influenţează în mod direct reducerea amprentei de carbon a uzinei. Retehnologizarea va fi finalizată pe parcursul acestui an.

De asemenea, Artrom are în vedere eficientizarea şi decarbonizarea producţiei proprii de oţel folosit pentru fabricarea ţevilor, precum şi reducerea costurilor de producţie la uzinele din Reşiţa şi Slatina.

ARTROM STEEL TUBES produce la uzina siderurgică din Reşiţa oţelul necesar uzinei de ţevi din Slatina, de unde se livrează produse în Europa, Statele Unite şi Asia, având ca agenţi comerciali sucursalele sale din Europa şi SUA.

ARTROM însumează circa 2.350 de angajaţi (1550 în Slatina, 770 în Reşiţa şi circa 30 în reprezentanţele din Europa şi SUA) şi afaceri de 2 mld. de lei, din care 85% din exportul produselor către cei peste 600 de clienţi din Europa şi America.

Hefestos Capital, cea mai mare companie de investment banking din sud-estul Europei, cu sediul în Belgrad, detine din 2022 integral Artrom Steel Tubes.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO