Venit dintr-o familie de preoţi, a intrat în lumea diplomaţiei folosind rusa învăţată de teama profesorului, a primit o misiune în Coreea de Nord, iar acum a ajuns ambasadorul României în Japonia. Iar lucrul care l-a impresionat acolo pe Radu Şerban este cultura puternică pe care japonezii o au despre muncă. „Tot ceea ce ei fac trebuie să fie perfect.“
Radu Şerban descrie într-un interviu acordat Financial Times cum şi-a început cariera diplomatică, cu ce probleme s-a confruntat ca diplomat în timpul lui Nicolae Ceauşescu, cum a ajuns ambasador în îndepărtata Japonie şi ce impresie îi face cultura niponă.
Ideea ca Radu Şerban să ajungă într-o zi ambasadorul României ar fi părut o nebunie în timpul studenţiei, când Nicolea Ceauşescu era la putere, scrie publicaţia britanică. În timpul comunismului călătoriile românilor în ţările vestice erau puternic restricţionate. În acea perioadă, Şerban, acum în vârstă de 62 de ani, a intrat pentru prima dată în câmpul muncii, în 1975, printr-un post la Compania de Comerţ Extern a României, după ce a absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti.
„Am venit dintr-o familie de preoţi ortodoxi. Bunicul meu a fost preot, iar fratele său a fost primul episcop al României în SUA, aşa că regimul nu avea încredere în mine“, spune Şerban. Student silitor, viitorul ambasador îşi pusese în minte încă de când era copil să înveţe bine rusa, ceea ce mai târziu i-a adus avantaje. „Am avut un profesor de rusă foarte sever şi îmi era teamă de el, aşa că am început să învăţ serios limba rusă deoarece tatăl meu era de asemenea profesor şi vroiam să mă laud lui că sunt bun la toate, inclusiv la rusă. Iar acesta a fost un pas mare spre diplomaţie deoarece am intrat în relaţiile internaţionale folosind rusa“, spune Şerban.
Prima lui călătorie de afaceri în străinătate a fost în Coreea de Nord, la Phenian, în 1977. „Relaţiile dintre România şi Coreea de Nord erau foarte puternice. Ceauşescu a vrut să copieze modelul nord-coreean, ceea ce era mai mult sau mai puţin misiunea mea.“ Călătoria a fost ciudată şi tulburatoare. Primul lucru pe care l-a remarcat când a intrat în oraş venind de la aeroport a fost o macara uriaşă care înlătura zăpada de pe o statuie enormă cu liderul Kim Il Sung. Şi deşi grupul lui Şerban a fost ţinut la distanţă de nord-coreenii de rând şi în cea mai mare parte a timpului a fost blocat în hotel, realitatea vieţii sub regimul comunist era evidentă.
„Erau foarte săraci. Oamenii aveau o viaţă grea. Pe străzi se vedea că le era teamă de feţele europene. Când ne vedeau se ascundeau. Vieţile le erau dure, nu erau mai deloc maşini pe străzi.“
Ca vorbitor fluent de limbă rusă, Şerban a primit un post la ministerul de comerţ exterior, iar o parte din misiunea lui a fost construirea de relaţii cu Uniunea Sovietică. El a fost folosit ca translator în unele dintre cele mai dure dispute dintre Bucureşti şi Moscova, variind de la poziţiile privind invazia Afganistanului la decizia lui Ceauşescu de a folosi tehnologie canadiană pentru centrala nucleară de la Cernavodă deoarece tehnologia sovietică nu rezista la cutremure.
Ca translator, Şerban câteodată se găsea în poziţia de ţap ispăşitor dacă negocierile sau discuţiile eşuau.
„Tendinţa era că dacă superioarul meu făcea o greşeală, vina era dată pe translator, adică pe mine“, povesteşte el chicotind.
Uşurinţa de a învăţa limbi străine îl ajută astăzi pe Şerban în Tokyo, unde, spune el, „este chiar dificil să comunici cu oamenii dacă nu vorbeşti japoneză“. El şi soţia sa, Maria, au sosit în Tokyo la doar un an după cutremurul şi valurile tsunami care au devastat în 2011 nord-estul ţării. Ambasadorul mărturiseşte că a fost impresionat de tăria de care japonezii dau dovadă în vremuri potrivnice. „Au putut găsi chiar noi oportunităţi pentru a-şi duce mai departe vieţile. Japonezii au o zicală: dacă cazi de şapte ori, ridicăte de opt ori. Aceasta îi caracterizează.“
Rezistenţa familiei lui Şerban a fost testată la un an după ce el a primit funcţia de secretar economic la ambasada din Polonia în 1984. Ceauşescu a introdus o lege care interzicea diplomaţilor să-şi ia copiii în străinătate, de teamă că aceştia nu se vor mai întoarce. Timp de trei ani dificili Şerban şi Maria au stat separaţi de fiul lor. „Ne era permis să-l vedem doar o dată pe an“, îşi aminteşte Şerban. O dată a reuşit chiar să-şi aducă ilegal fiul în Polonia, spre stupoarea superiorilor.
Şerban a primit un post nou la ministerul de externe şi a călătorit în Africa şi Orientul Mijlociu. În cele din urmă a ajuns să facă parte din delegaţia care a negociat aderarea României la UE.
Ambasada României la Tokyo este amplasată în Nishi Azabu, una dintre cele mai aglomerate părţi ale oraşului şi nu departe de Palatul Imperial.
„În fiecare anotimp este minunat aici – când înfloresc cireşii – sakura – este frumos, dar şi toamna când culorile se schimbă“, spune el. Pe lângă frumuseţile naturaole ale ţării, Şerban apreciază arhitectura niponă. „Am fost impresionat de modul în care construiesc. Am vizitat Copacul Cerului, cea mai înaltă structură de telecomunicaţii din lume.“ El spune că îl impresionează în mod special abilitatea Japoniei de a construi modern, dar păstrând cultura şi tradiţiile.
„Există o cultură a muncii foarte puternică aici – este o adevărată virtute. Sunt dependenţi de muncă şi sunt perfecţionişti. Orice fac trebuie să fie perfect“, a explicat el.
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.03.2014
