ZF 15 ani

2002: Euro va lua locul dolarului în calculul cursului

2002: Euro va lua locul dolarului în calculul cursului

Autor: Razvan Voican, Ionela Nuta

24.10.2013, 18:58 493

Acest articol a apărut în ediţia tipărită de miercuri, 20 noiembrie, 2002

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a lăsat ieri să se înţeleagă că de anul viitor euro va deveni moneda de referinţă în calcularea cursului de schimb valutar al leului, în locul dolarului.

Leul va rămâne moneda de circulaţie pe teritoriul României cel puţin până în 2009 - 2010. Abia după aceea va fi înlocuit, asemenea multor ţări, de moneda unică europeană.  CALCULAREA cursului de schimb valutar al leului în raport cu euro va fi una dintre cele mai importante mişcări de pe piaţa valutară de anul viitor.

Mişcarea este importantă pentru companiile care până acum se raportau la dolar. În acest moment, la Bucureşti se calculează mai întâi cursul leu/dolar pe baza cotaţiilor practicate de băncile comerciale şi afişate pe ecranele de tranzacţionare la ora 12, după care în funcţie de paritatea euro/dolar pe piaţa externă se stabileşte cursul de referinţă al leului în raport cu euro.

„Politica monetară în perspectiva aderării la Uniunea Europenă se va axa pe un program realist de reducere a inflaţiei, pe menţinea unui curs de schimb relativ flexibil - cel mai probabil că de la începutul anului viitor euro va deveni monedă de referinţă - şi nu în ultimul rând reducerea dobânzilor pe termen lung“, a afirmat ieri guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

Decizia pe care o va lua BNR este motivată de faptul că euro a câştigat teren foarte mult în schimburile comerciale ale României şi această mişcarea îi va permite băncii centrale să controleze mult mai bine fluxurile financiare. Moneda unică a dobândit în economia românească o importanţă tot mai mare, dar BNR nu a avut posibilitatea să influen- ţeze direct cursul leu/euro, ci „după cap“, prin cursul leu/dolar.

Această situaţie, foarte incomodă pentru banca centrală, s-a văzut cel mai bine anul acesta când euro a avut o evoluţie surprinzătoare şi a dat peste cap toate calculele făcute la începutul anului. Dacă BNR ar fi putut, anul acesta ar fi intervenit foarte uşor pe piaţa valutară prin vânzarea/cumpărarea de euro şi ar fi scăpat de multe bătăi de cap.

Şi asta pentru că de la începutul anului leul s-a depreciat în raport cu euro cu aproape 22%, în timp ce dolarul a crescut cu numai 5%. Ca o etapă premergătoare trecerii la moneda de referinţă euro, de trei ani de zile Banca Naţională îşi redirecţionează treptat rezervele valutare dinspre dolar spre euro. În acest moment mai mult de jumătate din rezerva valutară este plasată în euro. Trecerea la euro ca monedă de referinţă nu aduce în opinia dealerilor prea mari schimbări. „Această idee se vehicula de aproape un an. Practic din câte îmi aduc aminte coşul format din cele două valute în proporţii diferite era doar o etapă premergătoare trecerii la referinţa euro. Multe modifică ri nu vor fi pentru că practic în loc de dolar vom cota euro“, comentează Cristian Sporiş, senior dealer la Raiffeisen Bank România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels