Un salariu pe zi

Un salariu pe zi. Un tehnician în turbine eoliene câştigă între 1.000 şi 1.500 de euro net pe lună

Un salariu pe zi. Un tehnician în turbine eoliene...

Autor: Ramona Cornea

30.06.2023, 00:06 4378

Un angajat pe poziţia de tehnician în turbine eoliene are un salariu care variază, în medie, între 1.000 şi 1.500 de euro net pe lună, arată datele de la platforma de recrutare online BestJobs.

„Energia eoliană a cunoscut o dezvoltare semnificativă în România în ultimii ani, potenţialul eolian al ţării noastre fiind unul considerabil. Investiţiile în parcuri eoliene s-au înmulţit,  numeroase turbine eoliene au fost instalate în diferite regiuni ale ţării, iar acest lucru a dus la o creştere a ofertelor de angajare în domeniu. Unul din rolurile pentru care angajatorii şi-au intensificat căutările în ultimele luni este cel de tehnician turbine eoliene, cu mai multe oferte la nivel naţional, dar în special în Tulcea, Galaţi, Constanţa, Brăila şi Bacău. Candidaţii căutaţi trebuie să finalizeze liceu sau şcoală tehnică cu profil electric sau electromecanic, să deţină cunoştinţe şi experienţă în mentenanţa turbinelor eoliene, cunoştinţe IT de operare PC şi aplicaţii mobile pentru smartphone. Oferta salarială este între 1000 şi 1500 de euro net lunar“, spune Ana Vişian, marketing manager, BestJobs.

Printre cel mai des întâlnite beneficii extrasalariale şi bonusuri specifice oferite pentru acest tip de loc de muncă sunt: tichete de masă, prime de sărbători, al treisprezecelea salariu, zile de concediu suplimentare în funcţie de vechimea în muncă, cursuri, sesiuni de coaching şi mentorat.

În prezent, 1.435 de posturi vacante pentru poziţia de tehnician în turbine eoliene sunt disponibile pe platforma BestJobs dintr-un total de 35.000 de anunţuri de angajare active. Cele mai multe anunţuri de angajare pentru această poziţie sunt în Tulcea, Galaţi, Constanţa, Brăila, Bacău.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Salariul rămâne criteriul central în selecția jobului, iar într-o piață a muncii tensionată, nu este ușor să atragi talente, mai ales în domeniile cele mai dinamice. Astfel, BestJobs extinde sprijinul acordat atât candidaților, oferindu-le informații salariale relevante, ei putând să facă o analiză completă pentru a-și determina valoarea în piață, dar și angajatorilor prin noul serviciu de tip agenție - HIRE
AFACERI DE LA ZERO