Un salariu pe zi

Un salariu pe zi. Un specialist în vânzări farma câştigă între 800 şi 1.300 de euro net pe lună

Un salariu pe zi. Un specialist în vânzări farma...

Autor: Ramona Cornea

29.09.2023, 00:05 227

Un angajat pe poziţia de specialist în vânzări farma are un salariu care variază, în medie, între 800 şi 1.300 de euro net pe lună.

„Un specialist vânzări farma se implică în promovarea şi vânzarea produselor farmaceutice şi parafarmaceutice din portofoliul unei companii către parteneri, medici şi farmacişti. Pe lângă competenţele şi abilităţile necesare unei om de vânzări, ei trebuie să deţină cunoştinţe din domeniul farmaceutic şi o foarte bună înţelegere a pieţei de medicamente, suplimente şi aparatură medicală. Oferta pentru astfel de specialişti este una variată,  cu aproape 2.400 de poziţii deschise la nivel naţional, printre cerinţele cele mai frecvente în anunţurile de angajare numărându-se abilităţile de vânzare şi negociere, orientarea spre atingerea rezultatelor şi permisul de conducere categoria B. Salariul oferit este format dintr-o parte fixă şi bonusuri lunare în funcţie de performanţele individuale, şi variază între 800 şi 1.300 euro net lunar“, spune Ana Vişian, marketing manager, bestjobs.

Printre cel mai des întâlnite beneficii extrasalariale şi bonusuri specifice oferite pentru acest tip de loc de muncă sunt: bonusuri de performanţă, tichete de masă, autoturism de serviciu şi traininguri.

În prezent, 157 de posturi vacante pentru poziţia de specialist în vânzări farma sunt disponibile pe platforma bestjobs dintr-un total de 35.000 de anunţuri de angajare active. Cele mai multe anunţuri de angajare sunt în Bucureşti, Cluj, Iaşi etc.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Salariul rămâne criteriul central în selecția jobului, iar într-o piață a muncii tensionată, nu este ușor să atragi talente, mai ales în domeniile cele mai dinamice. Astfel, BestJobs extinde sprijinul acordat atât candidaților, oferindu-le informații salariale relevante, ei putând să facă o analiză completă pentru a-și determina valoarea în piață, dar și angajatorilor prin noul serviciu de tip agenție - HIRE
AFACERI DE LA ZERO