Suplimente

Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România: „La 22 de ani ceea ce ştiam sigur era că vreau să fac ceva bun în viaţă, semnificativ şi cu un impact real"

ZF 22 de ani. Poveşti din business pentru business

„La 22 de ani îmi finalizam studiile universitare, în Franţa, ţara mea natală, şi îmi amintesc faptul că pentru mine era o perioadă de reflecţie intensă şi introspecţie despre ceea ce voiam să devin, dar şi de nerăbdare şi curiozitate să-mi croiesc drumul mai departe. La acea vreme nu aveam o idee clară despre cum ar trebui să fie acest drum, cât de greu sau cât de lung, dar ceea ce ştiam sigur era că vreau să fac ceva bun în viaţă, semnificativ şi cu un impact real. Am fost cu adevărat norocoasă să am acest sentiment de împlinire când am început să lucrez în domeniul telecomunicaţiilor, câţiva ani mai târziu, şi am fost entuziasmată de dinamismul, viteza, inovaţiile pe care această industrie le aduce lumii, dar mai ales de oportunităţile şi potenţialul său extraordinar de a ne schimba viaţa în bine. Astăzi pot spune că sunt încrezătoare că pot contribui la construirea unei societăţi mai bune. Mă bucur să mă aflu unde sunt şi cred că Vodafone va contribui esenţial la construirea unei societăţi mai puternice şi digitale, în care avem cu toţii şanse egale, pentru un viitor mai bun şi durabil.

Cred cu adevărat că Ziarul Financiar a avut un impact real asupra mediului de afaceri din România în ultimii 22 de ani, prin informaţii corecte şi la timp, analize profunde şi opinii ale experţilor pe care le-a furnizat neobosit. Aţi contribuit la educaţia de afaceri a societăţii româneşti, aţi inspirat generaţii de antreprenori şi lideri de business. Doresc să vă felicit pentru dedicarea şi energia de care aţi dat dovadă şi pentru contribuţia valoroasă la peisajul media românesc!“

 

„La acea vreme nu aveam o idee clară despre cum ar trebui să fie acest drum, cât de greu sau cât de lung, dar ceea ce ştiam sigur era că vreau să fac ceva bun în viaţă, semnificativ şi cu un impact real. Am fost cu adevărat norocoasă să am acest sentiment de împlinire când am început să lucrez în domeniul telecomunicaţiilor, câţiva ani mai târziu.

 


 

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.