„La 22 de ani eram student la Facultatea de Mecanică a Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi. Erau primii ani de după căderea comunismului în România. Se adopta Constituţia chiar în luna noiembrie a acelui an, 1991. Nu cred că aveam preocupări foarte diferite de majoritatea tinerilor de la acea vreme. Mergeam la ore (a fost singura sesiune de examene în care am avut numai note maxime), jucam fotbal şi mă distram cu colegii mei, bucurându-mă de viaţa la cămin. Căminul D, camera 315, unde am locuit cinci ani cu fratele meu Liviu şi cu prietenii mei Sabin şi Bogdan. M-am bucurat de lansarea albumului Metallica şi m-a întristat moartea lui Freddie Mercury în acel an.
Întotdeauna mi-am dorit să fac ceva care să mă facă să fiu fericit, să nu mă complac într-o rutină monotonă şi gri. Voiam să fac actorie şi în cele din urmă am ales să fiu inginer. Prin urmare, îmi doream o meserie care să scoată în evidenţă şi latura mea creativă sau artistică.
Auzisem pentru prima dată de intenţia de scădere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi de impactul lor asupra încălzirii globale. Eram student la specializarea Frigotehnie şi mă gândeam că pot să devin un cercetător în zona de dezvoltare a unor agenţi frigorifici ecologici, care să înlocuiască tradiţionalul freon (sau clorofluorocarbură), având în vedere că acesta rămâne în atmosferă până la 100 de ani. Îmi plăcea ce făceam la facultate, aveam profesori pasionaţi şi m-ar fi atras zona aceasta de cercetare.
Am ajuns să lucrez cu oameni şi să livrăm împreună performanţă, cu zâmbetul pe buze! Mi-am păstrat un stil de management apropiat de aspiraţiile mele artistice, pe care eu îl numesc management prin pasiune. Şi sunt fericit cu tot ceea ce fac, atât în plan personal, cât şi în plan profesional.“
