Supliment ZF Branduri românești

Doar patru din cele mai vândute zece branduri de lacuri şi vopsele de pe piaţa locală sunt mărci româneşti

28 feb 2023 Autor: Alina-Elena Vasiliu

„În această industrie, preferinţa consumatorilor pentru anumite branduri nu este influenţată neapărat de faptul că este un produs românesc sau nu, ci mai degrabă consumatorul alege calitatea oferită şi notorietatea mărcii.“

Köber, Sticky, Spor şi CasaBella sunt singurele branduri româneşti de lacuri şi vopsele care se regăsesc în topul celor mai vândute zece mărci de pe această piaţă, potrivit datelor furnizate de compania de cercetare de piaţă Market Vector. Astfel, producătorul Policolor-Orgachim se înscrie cu două branduri în top, din portofoliul său făcând parte atât Spor, cât şi CasaBella.

„Brandul nostru principal este Spor, urmat de CasaBella, pentru care pregătim un rebranding“, spune Irina Măndoiu, CEO al producătorului de vopsele Policolor-Orgachim, cu o fabrică în Bucureşti, în zona Militari, şi trei fabrici în Bulgaria, la Ruse. Policolor-Orgachim este deţinută de două fonduri de investiţii – Reconstruction Capital II şi Romanian Investment Fund.

La rândul său, compania locală Köber dezvoltă produse pe care le vinde sub un brand identic cu numele firmei şi, de altfel, şi cu numele familiei de antreprenori care deţine businessul. Compania producătoare de lacuri şi vopsele din Neamţ a fost fondată în 1990 de Aurel Köber, de meserie inginer. Un an mai târziu, se deschidea prima fabrică de vopsele şi răşini, în localitatea Turtureşti din judeţul Neamţ, iar în 2008 a fost inaugurată a doua unitate de producţie a companiei, pe platforma chimică Săvineşti, în acelaşi judeţ.

„Chiar dacă (2022 – n. red.) a fost un an destul de dificil, în care, în prima parte în special, ne-am confruntat cu destul de mulţi factori de nesiguranţă şi care nu ofereau un cadru stabil pentru construirea unui plan detaliat, am ales să urmăm strategia noastră de dezvoltare, atât din punct de vedere logistic, cât şi în celelalte direcţii: produse noi, reclamă şi promovare şi, nu în ultimul rând, în cea mai importantă resursă a organizaţiei: propriul personal“, spunea la finalul anului trecut Aurel Köber.

În ceea ce priveşte brandul Sticky, acesta se află în portofoliul Sarcom, o companie din judeţul Vâlcea, achiziţionată în 2021 de fondul ROCA Industry, parte din Impetum Group. Alături de Sticky, Sarcom mai deţine şi brandul Coral.

Împreună, cele mai achiziţionate zece branduri de vopsea din România reprezintă 78,2% din vânzările de vopsele din comerţul tradiţional din mediul urban, adică magazinele din localităţi cu peste 10.000 de locuitori, nu şi lanţurile de bricolaj şi partea de B2B. Cele zece branduri incluse în datele furnizate de Market Vector cumulează vânzări de 608 milioane de lei (aproximativ 122 mil. euro) în comerţul tradiţional din mediul urban, care reprezintă circa 30% din piaţa totală de profil.

Datele Market Vector mai arată că olandezii de la Akzo Nobel, care au cumpărat în 2018 producătorul de vopsele Fabryo, au în portofoliu patru dintre cele mai vândute zece branduri de vopsea din 2022 pe piaţa local, respectiv Savana, Apla, Innenweiss şi Rost. Alte două nume – Oskar şi Danke – aparţin producătorului PPG.

„În această industrie, preferinţa consumatorilor pentru anumite branduri nu este influenţată neapărat de faptul că este un produs românesc sau nu, ci mai degrabă consumatorul alege brandul pentru calitatea oferită şi notorietatea acestuia, fără a ţine cont de structura acţionariatului, mai ales că aceasta se tot modifică, fiind tot mai puţine companii cu acţionariat românesc“, spun reprezentanţii Market Vector.

Ca dovadă, în topul clasamentului se poziţionează de mai mulţi ani două branduri care aparţin unor grupuri internaţionale – Oskar, din portofoliul PPG, şi Savana, din portofoliul Akzo Nobel, branduri care, la origine, au fost în portofoliul unor companii fondate de antreprenori români.

„PPG şi Akzo Nobel cumulează mai bine de jumătate din vânzările de vopsea şi tencuială decorativă din comerţul tradiţional din mediul urban, în timp ce Policolor şi Köber îşi revendică 30% din această piaţă“, mai spun reprezentanţii Market Vector.

În ceea ce priveşte Akzo Nobel, grupul care conduce detaşat în topul brandurilor aflate la vârf ca vânzări, acesta a cumpărat, în toamna anului 2018, producătorul Fabryo de la fondul suedez de investiţii Oresa Ventures, într-o tranzacţie de peste 50 de milioane de euro. Odată cu această achiziţie, Akzo Nobel a preluat platforma de producţie de vopsele, mortare şi adezivi din Popeşti-Leordeni şi o altă unitate, unde se fabrică produse termoizolatoare, în Tunari, judeţul Ilfov. La bază, compania Fabryo a fost fondată de antreprenorul Daniel Guzu şi a purtat iniţiat numele Guzu Chim. În 2006, Daniel Guzu a început să vândă treptat pachete de acţiuni către fondul de investiţii Oresa Ventures, care în 2009 a preluat integral compania – redenumită între timp Fabryo Corporation. De la Oresa, olandezii de la Akzo Nobel au cumpărat firma în 2018.

Cât despre PPG, grupul american care a cumpărat în 2017 compania Deutek de la fondul de investiţii Axxess Capital, acesta este un conglomerat industrial cu afaceri atât în domeniul vopselelor, cât şi în sectorul chimic şi al producţiei de sticlă. La bază, compania a fost fondată ca un joint-venture între Meffert AG din Germania şi doi investitori români. Numele de Deutek a apărut ulterior, iar în prezent, numele firmei care operează businessul Deutek este PPG România, cu afaceri de 305 milioane de lei în 2021.