Caută doar în titlu
Supliment ZF Branduri românești

Cum apare un brand şi care a fost inspiraţia din spatele unora dintre cele mai cunoscute mărci locale

26.02.2021, 00:07
Cum apare un brand şi care a fost inspiraţia din spatele unora dintre cele mai cunoscute mărci locale

Unele produse sau companii poartă numele proprietarului sau al fondatorului ♦ Altele îşi trag inspiraţia din domeniul de activitate, fiind de fapt acronime ori combinaţii de cuvinte menite să însemne ceva ♦ Mai sunt şi cazuri în care zona de provenienţă şi-a spus cuvântul în numele unui brand ♦ În realitate însă, posibilităţile sunt nesfârşite, vorba aceea: câte bordeie, atâtea obiceie.

Numele Mobexpert, unul dintre cele mai cunoscute branduri autohtone, te duce cu gândul la o companie expertă în domeniul mobilierului (Mob+Expert). Albalact indică faptul că vorbim de lactate din Alba, la fel cum Dorna, La Dorna, Ciuc şi Ciucaş sunt mărci al căror nume face referire la zona ori judeţul unde e sau a fost amplasată o anumită fabrică. Brandul ROM, ce stă pe unul dintre cele mai vândute trei batoane de ciocolată din România, nu mai are nevoie de explicaţii. Există însă şi nume pentru care inspiraţia nu e aşa simplu de identificat.

Antreprenoarea Anca Vlad, cea care deţine lanţul de farmacii Catena şi distribuitorul de medicamente Fildas, îşi aminteşte cum a ales un nume care a devenit un brand. Astăzi, sub brandul Catena sunt deschise circa 800 de farmacii (cele mai recente informaţii) care au afaceri cumulate de circa 1 mld. euro în 2019 (ultimul an pentru care există date publice). Compania este lider de piaţă pe segmentul său.

„Acum 21 de ani, când am abordat retailul farmaceutic, am dorit un nume de brand sonor, dar cald şi simplu. Cuvântul «Catena» mi-a venit uşor în minte pentru că avea toate aceste calităţi. În plus, înseamnă două lucruri: în română «legătură chimică», ceea ce ne apropie cu gândul de produsul farmaceutic, iar în latină şi italiană - «lanţ», ceea ce ne crea o frumoasă perspectivă de creştere“, îşi aminteşte antreprenoarea. Ea adaugă că în general cuvintele obligă. În paralel, logoul trebuia să inspire şi el căldură, apropiere, grijă. „Am plecat la drum cu portocaliu şi verde. Cele mai multe remedii vin din natură, aşa că am simţit că o frunză ar exprima acest lucru. Dar lipsea ceva... Când am adăugat galbenul, ne-am bucurat - era lumina şi speranţa, era ceea ce doream să exprimăm. Ca orice lucru făcut cu suflet, brandul a rezistat bine peste ani“, adaugă ea.

Creionarea unui brand nu este un lucru simplu. Fie că antreprenorii îl „desenează“ chiar ei - de la nume la logo -, fie că lucrează cu agenţii specializate, procesul este complex şi poate dura. Plus că este o construcţie continuă. Totuşi, promisiunile şi crezul iniţial nu trebuie să se schimbe.

„Povestea numelui Mobexpert este strâns legată de promisiunea către clienţii noştri, promisiunea de a fi «Mobexpert. Expertul tău în mobilier». Încă de la început, ne-am dorit să prezentăm în magazinele Mobexpert mobilă fabricată cu tradiţie în România. Am înţeles însă că produsele noastre, oricât de la modă, frumoase şi calitative ar fi, trebuie însoţite întotdeauna de un preţ rezonabil şi de bun-simţ“, spune Adelina Badea, CEO al companiei deţinute de antreprenorul Dan Şucu.

Mobexpert este 100% brand românesc, iar mai mult de două treimi din mobilierul vândut este proiectat şi fabricat în România, adaugă ea.

În 2020, datorită contextului general, s-a resimţit mai mult decât oricând orientarea consumatorului către produsele locale, adaugă Adelina Badea. Campania „Fabricat în România“, lansată imediat după ieşirea din starea de urgenţă, a fost foarte bine primită.

Cât de mult contează însă pentru consumator că un brand e ro­mâ­nesc şi are tradiţie lungă în spate? Este brandul singur un argument suficient de puternic pentru a convinge pe cineva să cumpere?

„Nu putem judeca în izolare, în condiţii de pandemie, importanţa brandurilor noastre cu tradiţie pe piaţa din România. Loialitatea faţă de un brand se construieşte în timp şi faptul că avem în portofoliu mărci precum Kandia - de la 1890, ROM din 1964 sau Măgura din 1970, este o dovadă a continuităţii valorilor româneşti pe un fond de apreciere şi recunoaştere din partea consumatorilor noştri“, spune Gabriela Munteanu, marketing director în cadrul producătorului de dulciuri Kandia. Ea adaugă că în această perioadă mărcile din portofoliul companiei nu doar că au trecut testul timpului, dar şi testul marii provocări legate de criza mondială din sănătate. „A contat enorm pentru noi să avem în portofoliu un brand precum ROM, care dintodeauna a fost alături de români în toate provocările pe care le-au parcurs din 1964 încoace.“ ROM, brandul-simbol, are o sursă duală a numelui, România şi aroma de rom,  combinaţia lor oferind românilor senzaţii tari din1964.

„Kandia este numele primei fabrici de ciocolată din România, de la Timişoara, înfiinţată în 1890, la doar câţiva ani după ce în Elveţia a fost produsă prima ciocolată cu lapte din lume. Iar prăjitura Măgura are un nume ce e inspirat de starea de bine asociată unui luminiş însorit dintr-o pădure.“

În concluzie, indiferent de inspiraţie, brandul trebuie să fie sonor, uşor de reţinut şi deci memorabil!

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.