Caută doar în titlu
Supliment ZF Branduri românești

Ce contează pentru consumatori la cumpărături? Cât de important e brandul şi cât de greu cântăresc alte argumente?

26.02.2021, 00:07
Ce contează pentru consumatori la cumpărături? Cât de important e brandul şi cât de greu cântăresc alte argumente?

Brandul nu este doar numele care stă pe eticheta unui produs pe care îl cumpărăm. Este şi cel care tronează deasupra unui magazin sau al unui operator de servicii - bancare sau de telecom. Tot un brand e şi numele dezvoltatorului imobiliar de la care cumpărăm o casă sau închiriem un birou.

La shopping, indiferent că e vorba de achiziţia de alimente, de electrocasnice, mobilă, haine, maşini sau case, brandul joacă un rol important. Ce altceva contează în proces am încercat să aflăm de la jucători - producători, retaileri sau dezvoltatori - din mai multe domenii din economie.

„În contextul actual în care trăim, putem spune că acum contează într-o măsură mare siguranţa la cumpărături, deci şi proximitatea. Însă, pentru orice consu­mator rămâne în continuare importantă varietatea şi disponibilitatea la raft a produ­selor de care are nevoie şi a brandu­rilor pe care le preferă. Ofertele promoţio­nale şi preţul produselor continuă să fie, de asemenea, factori decizionali însemnaţi“, spune Cristina Miclea, director de marke­ting al diviziei de lactate a Lactalis Româ­nia, liderul pieţei de profil. Compa­nia are în portofoliu branduri româ­neşti puternice precum Zuzu, Albalact, Covalact şi La Dorna.

În retail, dincolo de factorii enumeraţi de executivul român, contează şi brandul magazinului. Comerţul alimentar este do­minat de branduri străine care au însă în magazine o varietate mare de mărci româneşti. În comerţul farma este exact pe dos, cele mai multe nume ale retailerilor sunt româneşti, pe când brandurile de pe produse, nu de puţine ori, sunt interna­ţionale. Un nume local este cel al Secom, un business controlat de antreprenorii Lucia şi Andrei Costea. Acesta este specia­lizat în importul şi distribuţia de suplimente alimentare, având totodată magazine proprii la nivel naţional. În prezent, compa­nia are în portofoliu circa 500 de pro­duse distribuite pe trei categorii, şi anu­me suplimente alimentare, cosmetice şi ceaiuri. Acestea se vând în cele 13 maga­zine proprii şi în circa 8.000 de unităţi ale partenerilor.

„Potrivit unui studiu de consumator realizat de Kantar TNS România în toamna anului trecut, se poate observa o preocu­pare mai mare a românilor pentru zona de prevenţie - 60% dintre respon­denţi declarând că doresc să se protejeze şi să prevină din timp probleme de sănătate, iar 54% că vor să aibă un stil de viaţă echilibrat, atât fizic, cât şi psihic“, spune Andrei Dumitraşcu, director de marketing şi comunicare în cadrul Secom.

În cazul suplimentelor pentru adulţi, principalele criterii care influenţează alegerea sunt: recomandarea medicului, efectul/beneficiile produsului, conţinutul de ingrediente cât mai naturale şi recoman­darea farmacistului, preţul fiind menţionat abia pe locul şase. „Portofoliul Secom include produse ce conţin ingrediente din surse naturale, studiate, certificate şi brevetate la nivel global, au concentraţii optime de substanţe active, biodisponibi­litate crescută pentru a oferi consumato­rilor garanţia siguranţei şi eficienţei lor. Nu întâmplător, Secom are cea mai mare rată de retenţie din categorie - 63%.“

Indiferent de domeniul în care activează un brand, cel mai important e ca acesta să se ţină de promisiuni.

Beatrice Dumitraşcu, CEO residential division în cadrul One United Properties, cel mai activ dezvoltator imobiliar de pe piaţa locală, spune că numele dezvoltato­ru­lui sau brandul pe care a reuşit acesta să-l construiască reprezintă de fapt capacitatea companiei de a livra ceea ce promite. Calitatea unei construcţii este şi ea legată de brand: dacă ai o politică de calitate riguroasă şi constantă, de la care nu te abaţi, clienţii recunosc acest lucru, îl validează atunci când cumpără de la tine.

„Nu ştiu dacă e important că suntem un brand românesc, cred că mai mult contează că suntem serioşi şi livrăm ce promitem. “

Ea adaugă că recomandările sunt foarte importante la orice brand, indi­ferent de domeniul de activitate, pentru că atunci când facem o achiziţie obişnuim să cerem şi recomandări de la cunoscuţi sau apropiaţi.

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.