Supliment retail 2020

Viitorul, o ecuaţie cu N necunoscute

03.04.2020, 02:51
Viitorul, o ecuaţie cu N necunoscute

Consumatorul nu va mai fi acelaşi post-pandemie. Comerţul nu va mai fi nici el, implicit, acelaşi.

Am auzit din varii surse informaţiile de mai sus. Şi, dat fiind că ne confruntăm cu o situaţie nouă, cu care lumea nu s-a mai întâlnit de cel puţin un secol, am vrut să vedem ce va urma.

Unii au comparat lumea actuală, dar mai ales viitorul, cu un scenariu de film SF. Alţii, cu o distopie. Au fost şi aceia care au găsit ceva optimism pentru viitor. „Noi vom învăţa ceva din pan­demia actuală. Cu siguranţă! O să ne dăm seama că am fost, poate, prea risipitori. Am cheltuit prea mult şi nu am ştiut să facem economii. Poate trebuia să vină ceva să ne încerce. Generaţiile care pornesc de la baby boomers şi merg spre millennials sau Z nu au fost încercate de lucruri atât de grave cum a fost cazul bunicilor noştri. Bunicii sau străbunicii noştri au trecut printr-un război sau chiar două, prin foamete. Noi nu am trecut prin nimic (până acum - n.red.)“, spune Feliciu Paraschiv, fondatorul lan­ţului de supermarketuri Paco, unul dintre cei mai puternici retaileri independenţi din România.

Astfel, în opinia sa şi nu numai, perioada postpan­demie va marca un nou început, o nouă nor­ma­­litate. Oamenii vor cumpăra mai cumpătat - cel puţin la început. Vor fi mai atenţi la ce consu­mă, căutând branduri etice, responsabile, care au o relaţie bună cu mediul. Vor căuta produse eco, bio.

Totodată, această pandemie care a impus distanţare socială temporară ar putea să lase urme şi în ceea ce priveşte comportamentul în societate. O vreme oamenilor le va fi frică să iasă, să meargă în spaţii aglomerate. Vor prefera interacţiuni restrânse, cred antreprenorii, executivii şi analiştii. Astfel, cei mai mulţi nu vor da buzna în restaurante sau în malluri, nu imediat cel puţin. „În România va fi greu în perioada următoare să găseşti alternativă la malluri. Online-ul se va debloca pentru cei care încearcă acum pentru prima dată cumpărăturile pe internet şi care vor rămâne clienţi ai acestui sistem. Stradalul ar putea fi o soluţie, dar e nevoie de timp, de ani. Nu există spaţii multe şi la îndemână, trebuie să creezi artere. Dar s-ar putea întâmpla“, spune un executiv de top din comerţ.

În realitate, nimeni nu ştie ce se va întâmpla într-o lună, un an sau zece. Psihologii înaintează scenarii pe baza experienţei şi a studiilor anterioare. Matematicienii oferă perspective pe baza modelărilor şi a analizei cifrelor. Oamenii de ştiinţă vin şi ei cu „insight-uri“, la fel şi consultanţii sau specialiştii. Dar momentan tot ce există e o ecuaţie cu N necunoscute. Iar una dintre necunoscute este durata.

Parteneri:
Supliment retail 2020

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.