Special

Încălcând orice regulă din manuale şi exasperată de lentoarea băncilor, banca Angliei ia pe cont propriu creditarea IMM-urilor. Ar trebui şi BNR să facă la fel?

Banca Angliei ar putea lua pe cont propriu creditarea IMM-urilor

Autor: Paul Comşa

05.10.2011, 00:05 714

Guvernul britanic vrea să treacă peste capul băncilor care sunt reticente în a credita şi să injecteze zeci de mi­liar­de de lire sterline în companiile mici şi mijlocii pentru a evita reintrarea economiei în recesiune.

Ministrul englez de finanţe George Osborne s-a săturat de negocierile in­termi­nabile cu reprezentanţii siste­mului bancar şi de refuzurile lor re­pe­tate de a credita companiile private, scrie The Independent. Schema de cre­ditare ar putea fi condusă de Banca An­gliei sau de o nouă instituţie aflată sub tutela guvernului britanic şi presu­pune emiterea de către Trezorerie a unor titluri de stat garantate de guvern, urmând ca veniturile obţinute din vân­za­rea acestora să fie utilizate pentru a achi­ziţiona obligaţiuni corpo­ra­tive, emi­se în special de întreprinderi mici şi mijlocii.

Deşi creditele acordate de Trezo­re­rie întreprinderilor mici şi mijlocii vor fi mai ieftine decât cele oferite de bănci, mi­nistrul de finanţe a afirmat că mă­su­ra nu va creşte deficitul bugetar. El a fost completat de alţi oficiali din cadrul Băn­cii Angliei care susţin că în even­tua­litatea falimentului unei companii, pier­derile vor fi acoperite din dobân­zile încasate din alte împrumuturi.

Totuşi, analiştii apreciază că nici Trezoreria, nici Banca Angliei nu sunt cele mai potrivite pentru a evalua riscul de creditare al micilor companii, scrie The Wall Street Journal.

Propunerea ministerului de finanţe reprezintă o alternativă la măsurile de austeritate destinate a elimina deficitul bugetar care au fost prezentate la instalarea în funcţie a ministrului Osborne. Ea vine în contextul în care Marea Britanie a reuşit să îşi menţină ratingul de creditare AAA acordat de agenţia S&P, cea care a retrogradat ratingul de top al SUA. Însă statul insular este acum ameninţat de un deficit bugetar ascendent şi de perspectiva unei încetiniri a creşterii economice.

Guvernul britanic s-a bazat până acum pe sistemul bancar pentru a im­pul­siona creditarea şi a stimula astfel economia. Executivul a încheiat un acord cu cinci din cele mai mari bănci engleze de a împrumuta sectorului privat 190 miliarde lire sterline, dintre care 76 miliarde au fost orientate spre companiile mici, sume considerate insuficiente de guvernanţi. În pofida eforturilor depuse de autorităţi, criza economică a îngreunat accesul firmelor mici şi mijlocii la creditare, iar proporţia împrumuturilor neperfor­man­te în total a crescut, la fel ca în ma­joritatea statelor membre ale UE.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO