Proprietăţi

Dezvoltatorul imobiliar Hochtief isi deschide filiala la Bucuresti

30.05.2007, 19:24 62

Compania Hochtief Project Development din grupul german de constructii Hochtief va deschide, la 1 iunie, o filiala la Bucuresti, specializata in dezvoltarea de proiecte imobiliare pe segmentele cladirilor de birouri, retail si hoteluri, a anuntat firma. Activitatile filialei, denumita Hochtief Development Romania, vor fi derulate in Bucuresti si in apropierea Capitalei, se arata intr-un comunicat al companiei germane. Firma va fi condusa de directorul general al Hochtief Development Austria, Georg Hellwig. Infiintand a cincea sucursala in strainatate, dupa cele din Varsovia, Praga, Budapesta si Viena, Hochtief isi consolideaza pozitia in Europa Centrala si de Est. Cu circa 47.000 de angajati si vanzari de 15,51 miliarde de euro in anul fiscal 2006, Hochtief este unul dintre cei mai importanti furnizori de servicii pentru sectorul de constructii, prezent pe principalele piete la nivel mondial. Hochtief Project Development a fost infiintata in 1991 si dezvolta, implementeaza si comercializeaza proiecte imobiliare in Germania si pe alte piete.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO