Proprietăţi

Buy-back imobiliar: apartamentul vechi, ca avans pentru o locuinta noua

Buy-back imobiliar: apartamentul vechi, ca avans pentru o locuinta noua
20.03.2007, 19:55 374

Alaturi de eliminarea avansului obligatoriu pentru contractarea unui credit imobiliar de catre BNR, buy-back-ul este un alt element care usureaza accesul romanilor la apartamentele noi.
Cresterea concurentei dintre dezvoltatorii de proiecte rezidentiale ii determina pe acestia sa construiasca instrumente tot mai atractive pentru achizitionarea locuintelor, care sa faciliteze demersurile clientilor de a contracta o noua casa, dar si pentru a grabi vanzarea apartamentelor aflate in constructie.
Unul dintre sistemele de plata cel mai bine adaptate la piata locala il reprezinta buy-back-ul imobiliar, prin care clientii pot achita avansul pentru un apartament nou prin intermediul vechii locuinte, in care vor locui pana la finalizarea noului apartament fara sa plateasca chirie.
Acest sistem se adapteaza la una dintre dificultatile cu care se confruntau pana de curand o buna parte dintre persoanele care intentionau sa achizitioneze o locuinta, si anume plata avansului obligatoriu, dar si la tendinta ce se va accentua pe masura finalizarii noilor ansambluri rezidentiale, de a renunta la vechiul apartament in favoarea unei locuinte noi. Aceasta modalitate de contractare a unei locuinte este relativ noua pe piata imobiliara locala, dar cu un potential ridicat de crestere pentru urmatoarea perioada.
"Sistemul va prinde cu siguranta pe piata locala, deoarece sunt foarte multi oameni care s-au saturat sa stea in blocurile vechi si vor profita de aceasta solutie pentru a achizitiona o locuinta noua", spune Beatrice Dumitrascu, managerul de vanzari al departamentului rezidential din cadrul companiei de consultanta imobiliara Eurisko.
Evaluarea apartamentului este realizata de catre compania dezvoltatoare a noului proiect, care pune la dispozitie un expert evaluator, urmand ca diferenta dintre cele doua locuinte sa fie achitata la finalizarea proiectului. "Dupa evaluare, clientul ia hotararea daca i se pare corect sau nu pretul propus si daca merge mai departe cu tranzactia", adauga Dumitrascu, care spune totodata ca dezvoltatorii unui proiect rezidential, aflat in portofoliul lor, dar care nu a fost lansat inca, vor recurge si la acest sistem pentru vanzarea locuintelor.
Numarul in crestere de unitati locative anuntate in interiorul acestor complexuri rezidentiale determina developerii sa ofere cat mai multe facilitati privind modalitatea achizitiei, precum plata unui avans de 25% la antecontract iar restul de 75% la predare, dar si parteneriate cu institutii financiare care ofera termeni cat mai atractivi la obtinerea unui credit ipotecar, afirma si reprezentantii DTZ Echinox. Astfel, in urmatorii ani, pe masura finalizarii proiectelor aflate in dezvoltare, am putea asista la o piata a cumparatorilor, care vor avea o gama larga de produse de unde sa aleaga.
"Consider ca fiecare nou proiect care va fi anuntat pe piata va oferi un plus de avantaje care sa reflecte nevoile si asteptarile segmentului mediu al populatiei", declara Claudia Dascalescu, consultant senior in cadrul departamentului rezidential al DTZ Echinox.
Preturile apartamentelor vechi din Bucuresti au cunoscut o apreciere semnificativa in ultimii ani, ajungand la un pret mediu de 1.375 de euro/metrul patrat, conform indexului imobiliar realizat de ZF, pe baza informatiilor de pe site-ul de profil anuntul.ro.
Astfel, diferenta dintre preturile apartamentelor in ansamblurile noi si cele din blocurile vechi este data de factori precum suprafetele apartamentelor si costuri suplimentare precum locul de parcare sau spatii comune, neincluse in cadrul blocurilor vechi.

Bay-back in trei pasi
Clientul merge la firma care se ocupa de vanzarea locuintelor (dezvoltator sau agentie imobiliara) unde alege ca modalitate de achizitie a noii locuinte buy-back-ul imobiliar;
Compania desemneaza un evaluator care stabileste pretul apartamentului, respectiv valoarea care se va scadea la achizitia noii locuinte;
Clientul locuieste in vechiul apartament pana la finalizarea noii locuinte, dupa care achita eventuala diferenta de pret si se muta in noul apartament.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO