Profesii

Vă duceţi la conferinţe de HR ca la un concert sau chiar vă folosesc sfaturile speakerilor?

Vă duceţi la conferinţe de HR ca la un concert sau chiar vă folosesc sfaturile speakerilor?

Miliardarul britanic Richard Branson. Foto Silviu Matei

Autor: Adelina Mihai

14.05.2012, 00:06 1608

De departe, unul dintre cele mai aşteptate evenimente de anul acesta a fost venirea miliardarului britanic Richard Branson săptămâna trecută la Bucureşti pentru un speech pe tema leadership-ului, el fiind unul dintre cei mai apreciaţi şi cunoscuţi oameni de afaceri mai ales prin prisma ideilor sale inedite de afaceri. Fire excentrică, Branson, care a intrat în lumea afacerilor la vârsta de 16 ani, a reuşit să adune o avere de 4 miliarde de euro şi să controleze Virgin Group, un imperiu care reuneşte 300 de companii.

O sesiune de întrebări şi răspunsuri de 45 de minute şi o conferinţă de presă de 15 minute, multe aplauze şi cuvinte de laudă şi admiraţie la un preţ cuprins între 320 şi 550 de euro de persoană (plus TVA). Am văzut în sală mulţi CEO, directori de resurse umane, dar şi seniori manageri din departamentele de HR ale companiilor, şefi de firme de training sau de programe de MBA, precum şi oameni de marketing sau PR care au venit să-l vadă pe omul care a făcut accesibilă tuturor posibilitatea de a călători în spaţiu.

Unii au fost doar ca să bifeze prezenţa unui reprezentant al companiei la unul din cele mai importante evenimente din domeniu, iar alţii ca să-şi facă poze alături de Richard Branson pe care să le posteze pe Facebook, fără a rămâne cu o idee care ar putea să le aducă valoare adăugată lor sau companiei.

"Am fost la eveniment ca să mă inspir în domeniul antreprenoriatului", a spus o participantă. Efectul de după? "Mi-a plăcut când a zis că, dacă vrei să faci business, trebuie să începi de undeva. Toţi aşteaptă lucruri geniale, pe când totul ţine de şansă, ambiţie şi disciplină", explică ea.

Unii participanţi au spus că a meritat, pentru că ideile lui i-au inspirat, alţii au spus că a fost frumos să vadă live antreprenori de talie mondială de care doar auziseră în presa străină sau în cărţile de la MBA, dar că intervenţia a avut o durată cam scurtă în raport cu preţul plătit, în timp ce mulţi au apreciat mai mult ideile lui Robin Sharma, expertul în leadership care l-a intervievat pe Branson. Cu toate acestea, la apariţia pe scenă a lui Branson, când s-au stins luminile în sală, sute de manageri s-au ridicat în picioare şi l-au aplaudat. Să nu faci afaceri pornind de la ideea că vei avea o maşină de făcut bani, să găseşti echilibrul între muncă şi viaţa personală şi să faci doar ceea ce te pasionează, indiferent de domeniu şi de secolul în care trăieşti în care te afli sunt doar câteva dintre mesajele pe care le-a transmis săptămâna trecută la Bucureşti Richard Branson, pe lângă cele două filmuleţe cu inserturi publicitare pentru companiile sale. Poate că nu a adus nimic nou în materie de sfaturi de leadership, dar cu siguranţă i-a determinat pe câţiva români să încerce să îi propună idei de afaceri pe care să le dezvolte împreună cu Branson, iar cei din primele rânduri să aibă posibilitatea de a da noroc cu el, aşa cum fac fanii unor celebre trupe de muzică la concerte. De admirat a fost şi modalitatea în care Branson a evitat răspunsul la întrebarea "Cum aţi caracteriza, în cinci cuvinte, brandul X (o marcă de maşină, sponsor al evenimentului)?", făcându-se că nu înţelege numele brandului.

Indiferent de subiectul prezentat în cadrul acestor evenimente, feedback-ul de la participanţi va fi întotdeauna pozitiv, pentru că au câştigat - în cel mai nefericit caz- măcar cunoştinţele necesare pentru un subiect de discuţie la masa de prânz.

Participaţi la evenimente pe teme de leadership ca să folosiţi sfaturile celor care vorbesc sau mergeţi ca la un concert, unde vă face plăcere ce auziţi? În ce măsură vă ajută sfaturile primite de la cei supranumiţi "guru" în domeniul leadershipului în viaţa de zi cu zi?

Aşteptăm opiniile şi comentariile dvs. la adelina.mihai@zf.ro,http://www.zf.ro/profesii/sau pe pagina de Facebook a ZF (http://www.facebook.com/ZIARULFINANCIAR)

Ce au răspuns cititorii ZF la subiectul de săptămâna trecută: "Angajaţi după «feeling» sau după recomandările HR-ului?"


Cosmin G

"Feeling"-ul HR-ului poate fi greşit, iar angajatorul e pus de multe ori să aleagă un om bine pregătit la care HR-ul dă aviz negativ... Cel mai eficient este înlocuirea angajaţilor din departamentul de HR cu oameni bine pregătiţi profesional într-un anumit domeniu, care să aibă cunoştinte de HR. Soluţie testată şi eficientă ca timp şi bani.

George

Adelina, "feeling" este un termen general. De exemplu: feeling of hunger, feeling of cold... Sunt o mulţime de "feeling-uri" şi mă îndoiesc că cineva angajează în funcţie de foame sau temperatură. Probabil te referi la "gut feeling", însă iţi sugerez să foloseşti limba română în loc de o engleză aproximativă.

Andrei

George, "feeling" are mai multe sensuri, iar cel folosit în Resurse Umane este, probabil, cel psihologic. "Gut feeling", în schimb, se referă la ceva înconştient, de obicei o reacţie viscerală, adesea neplăcută, şi nu cred că e sensul dorit aici. Nu sunt de acord, în schimb, cu declaraţia domnului şef al trezoreriei. Minimalizează importanţa interviului de recrutare şi a testelor (multe dintre ele certificate pe plan internaţional), implicit a RU. Dar dacă doreşte să recruteze singur, pe baza "feeling"-ului infailibil pe care declară că il are, e o chestiune de opţiune personală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO