Cu ceva vreme in urma stateam de vorba cu un prieten despre eterna tema de conversatie romaneasca: de ce suntem noi romanii atat de dezordonati si ineficienti. Parerea prietenului meu a fost ca principala cauza e lipsa unui aparat represiv care sa ne determine sa respectam regulile.
"In Germania - spunea el - daca arunci o hartie pe jos, in doua zile primesti o amenda prin posta". Opinia lui m-a intrigat, in primul rand pentru ca perceptia mea despre Germania e cu totul diferita. Am calatorit mult pe acolo, de multe ori cu masina, si am vazut foarte putini politisti, oricum mult mai putini decat in Romania. Parerea mea e strict invers: Germania e mai eficienta decat Romania pentru ca cetatenii ei respecta regulile fara sa fie nevoie ca cineva sa-i pedepseasca. Nu poti crea o natiune eficienta daca ea e eficienta doar de teama biciului. Ai ajunge sa ai mai multi politisti decat lucratori.
Din pacate, opinia amicului meu nu e singulara; ea e chiar larg raspandita. Pusi in posturi de management, romanii, mult mai mult decat alte natii, chiar se apuca sa-si puna convingerile in aplicare si conduc aspru, coercitiv, bazat pe exces de pedepse si zgarcenie de laude si recompense. Stiu acest lucru pentru ca am masurat.
Din masuratorile noastre de cultura si climat de organizatie a reiesit ca in organizatiile din Romania utilizarea pedepselor in conducere e mai raspandita decat in 95% din organizatiile din lume!
Desigur, vor spune unii, asa si trebuie. Romania e doar intr-o etapa istorica diferita, in care e nevoie ca deprinderile corecte de munca sa fie formate, ca atare o astfel de atitudine e necesara. Asa sa fie oare?
Pentru a afla raspunsul am incercat sa identificam ce fel de tipuri de atitudini genereaza conducerea prin pedepse si am ajuns la modelul din figura de mai jos: principala consecinta a abuzului de pedepse este crearea unei culturi de organizatie Perfectionist-Conventionale, adica in care oamenii incearca sa faca perfect ceea ce trebuie. In aparenta amicul meu avea dreptate: aplicarea pedepselor face oamenii sa se teama pentru consecintele actelor lor si ca atare sa respecte regulile.
Trebuie insa sa ne intrebam la ce duce asta pe termen lung. Si raspunsul este: duce la imobilism, evitarea riscurilor si a noului, gandire dependenta si lipsa de initiativa si de creativitate. Daca mediul are riscuri la tot pasul si nici un beneficiu, invat repede ca metoda de a ma feri de riscuri e sa nu fac nimic sau, daca fac, sa fac ce trebuie, ce s-a mai facut sau ce mi se spune. Consecinta directa a acestui fapt este ca prezenta managerului meu devine indispensabila. Numai el poate corecta orice deviatie, numai el poate decide ce e de facut atunci cand situatia din teren nu seamana cu cea din regulamente. Managerii romani, ca atare, muncesc mult si mereu sub presiune pentru ca nu au cui sa delege nimic; subordonatii lor nu au pic de initiativa. Acest fapt genereaza un management de criza, orientat pe sarcini precise, intarite prin feedback negativ. Acest stil, la randul sau, face oamenii mai reticenti in a lua decizii si mai dependenti de prezenta managerului si sistemul se ambaleaza astfel pana la limita fizica de rezistenta. Explicatia este ca majoritatea managerilor romani sunt, de fapt, pompieri care sting de dimineata pana seara mici incendii datorate lipsei de initiativa si de decizie a subordonatilor lor. Arareori realizeaza ca aceste comportamente ale subordonatilor lor nu sunt altceva decat consecinta directa a stilului lor de conducere. De cele mai multe ori ei le atribuie (gresit) valorilor personale ale angajatilor.
Atunci cand comentam aceste lucruri cu clientii nostri, majoritatea lor sunt foarte surprinsi: "Dar la noi nimeni nu a fost penalizat niciodata", ne spun ei ade-sea. Pedepsirea nu se face doar prin penalizarea admi-nistrativa, as argumenta chiar ca dintre formele de pedeapsa utilizate aceea e cea mai putin importanta si cel mai putin resimtita de angajati. Cea mai dura forma de pedeapsa e critica in public, folosita pe scara larga la noi. Eu insumi am gresit si inca gresesc in acest sens. O alta forma de pedeapsa este scoaterea in evidenta a greselilor, fara oferirea de sprijin si chiar fara interes pentru corectarea lor; orientarea pe gasirea vinovatilor. "Ai gresit. Sa nu se mai repete, ca vezi tu..." e o exprimare foarte frecvent intalnita. In general, scoaterea in evidenta a greselilor concomitent cu minimalizarea meritelor duce la o situatie precum cea descrisa mai sus. Un alt client de-al meu spunea: "Feedbackul e negativ prin definitie. Ca sa lucreze bine ii platesc. De atras atentia le-o atrag atunci cand fac rau". Tipul acesta de conducere este cel care ne duce de fapt la atitudinile neplacute de mai sus. Tot el e acela care, atunci cand amenintarea lipseste, ne face sa incalcam cu entuziasm regulile stabilite, daca tot nu e nimeni sa ne vada.
Ce e de facut, deci? In primul rand, in organizatii, trebuie sa le aratam oamenilor mai degraba ceea ce apreciem decat ceea ce nu. Trebuie sa aplicam stiluri de conducere de tip prescriptiv, cum se numesc ele in literatura. Conducerea prin exemple pozitive si recompense genereaza orientare spre actiune, dinamism, asumarea de riscuri controlate. Apoi e absolut necesar sa le aratam oamenilor incotro se indreapta orga-nizatia, care e rolul lor in acest drum si de ce e bine si pentru ei sa i se alature. Cu alte cuvinte, rolul mana-gerului e sa fie mai degraba mentor si educator decat vataf. Pentru ca vremea vatafilor a trecut. Lumea de azi se schimba prea repede pentru a mai permite supravietuirea organizatiilor care se bazeaza pe forta si dictat. Teama genereaza pasivitate nu schimbare si asta e ceva ce nici o organizatie din Romania nu isi mai poate permite in contextul apropiatei integrari in UE. Trebuie sa invatam sa lucram altfel.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
