Profesii

PepsiCo este în căutare de studenţi pentru un program de internship

PepsiCo este în căutare de studenţi pentru un program...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

15.03.2016, 11:26 508

PepsiCo România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de băuturi răcoritoare şi snacksuri, lansează a şaptea ediţie a programului de internship Butterfly Effect, care se adresează studenţilor în căutarea oportunităţilor de dezvoltare a carierei.

Programul se desfăşoară sub forma unui concurs în baza căruia 25 de studenţi vor fi selectaţi pentru sesiunea de internship din acest an, ce se va desfăşura în perioada mai - septembrie 2016. La finalul internshipului, cei mai buni studenţi au posibilitatea să devină angajaţi permanenţi ai PepsiCo.

În ultimii şase ani, 120 de studenţi au participat în program, dintre care 19 au rămas la PepsiCo, avansând până în poziţii de manager.

În urma ediţiilor anterioare ale programului „Butterfly Effect”, un număr de tineri au fost angajaţi de PepsiCo în mai multe departamente, care au ajuns să ocupe diverse funcţii în organizaţie  - de la Brand Manager, până la Change, Culture & Engagement HR Lead, Learning & Development  & Talent Management Specialist şi altele. Unul dintre ei este Lavinia Barbu, intern PepsiCo în cadrul ediţiei din 2011 a Butterfly Effect, iar în prezent Brand Manager Pepsi, PepsiCo România.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO