Profesii

Ministerul de Interne: 60 de localităţi din 14 judeţe, afectate de ploile din ultimele ore

60 de localităţi din 14 judeţe sunt afectate după ploile din ultimele ore, dar, până la această oră, nu sunt persoane sau localităţi izolate şi nici urgenţe medicale la care să nu se fi putut ajunge, anunţă Ministerul Afacerilor Interne, după comandamentul de vreme rea de la Guvern. 

"Astfel, în urma centralizării datelor la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, în această dimineaţă se înregistrau efecte în 60 de localităţi din 14 judeţe. Totuşi, până la această oră nu au existat persoane sau localităţi izolate şi nici urgenţe medicale la care să nu se fi putut ajunge", anunţă Ministerul Afacerilor Interne, printr-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Intervenţiile din ultimele 24 de ore ale angajaţilor ministerului au vizat, în principal scoaterea apei din gospodării (21 de case, 2 anexe gospodăreşti, 382 de curţi, 20 subsoluri, 4 obiective social-economice) şi îndepărtarea aluviunilor de pe căile de acces (7 drumuri naţionale, 2 drumuri judeţene, 5 poduri şi podeţe).

Ministerul Afacerilor Interne precizează că a mobilizat, la nivel ţării, aproximativ 16.000 de angajaţi MAI, respectiv 8.000 de poliţişti, 3.200 de pompieri, 4.600 de jandarmi, cu peste 6.600 mijloace tehnice.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.