Profesii

Liviu Dragnea, după întâlnirea cu Isărescu: Nu există nicio intenţie a PSD să preia controlul Băncii Naţionale

Liviu Dragnea, după întâlnirea cu Isărescu: Nu...

Autor: Valentin Pircalabu, Mediafax

03.05.2018, 20:47 92

Liviu Dragnea a declarat, după întâlnirea pe care a avut-o cu Mugur Isărescu, că i-a transmis guvernatorului BNR că "nu există nicio intenţie a PSD să preia controlul Băncii Naţionale", precizând că Isărescu are sprijin total din partea lui.

"I-am spus domnului guvernator că, contrar celor ce sunt spune în spaţiul public de unii cu funcţii foarte înalte şi funcţii foarte înalte, nu există nicio intenţie să preia controlul Băncii Naţionale, ba dimpotrivă. Domnul guvernator are, aşa cum a avut dintotdeauna din partea mea şi mi-am exprimat-o şi public sprijin total. Au fost perioade , dacă mai ţineţi minte, cînd era supus unui atac serios şi eu am ieşit, fără niciun fel de ezitare să îl sprijin, pentru că Banca Naţională este o instituţie sănătoasă, o instituţie importantă, un pilon fundamental al stabilităţii. (...)Iar conducerea Băncii Naţionale este o conducere cu experienţă şi foarte multă expertiză", a spus Liviu Dragnea la finalul întâlnirii cu Mugur Isărescu şi premierul Vioirca Dăncilă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO