Profesii

Liberty Galaţi, unul dintre cei mai mari jucători şi exportatori din România, lansează un program de doi ani pentru pregătirea a 30 de absolvenţi de inginerie, IT sau Finanţe pentru managementul companiei

Liberty Galaţi, unul dintre cei mai mari jucători şi...

Autor: Răzvan Botea

27.06.2023, 14:25 906

Liberty Galaţi lansează un program de doi ani pentru pregătirea a 30 de absolvenţi de inginerie, IT sau Finanţe pentru managementul companiei. Programul, care se numeşte „Graduate” şi face parte din iniţiativa Academia Greensteel, a fost iniţial lansat la Galaţi şi apoi „exportat” către alte unităţi ale Liberty din Europa. Poate aplica orice absolvent de din domenii precum automatizări, IT, electric, mecanică, metalurgie şi finanţe.

„În ţara noastră, programul va dura 24 de luni şi va reuni 30 de absolvenţi ai universităţilor tehnice, cu scopul de a-i pregăti pentru viitoarele poziţii de management în cadrul companiei şi de a-i încuraja să contribuie la transformarea Liberty Galaţi într-o companie neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2030. Compania invită tinerii absolvenţi din domeniile automatizări, IT, electric, mecanică, metalurgie şi finanţe să aplice pentru programul Graduates la Liberty Galaţi, un pilon strategic al economiei româneşti şi un angajator important la nivel naţional”, transmit reprezentanţii Liberty.

Programul Graduates presupune doi ani de învăţare, dezvoltare şi performanţă, perioadă în care tinerii vor lucra sub îndrumarea mentorilor Liberty şi vor beneficia de programe de training dedicate. Tinerii vor avea şansa să activeze în mai multe zone ale companiei pentru o cunoaştere integrată a activităţii şi vor beneficia de oportunităţi de dezvoltare, mai transmit reprezentanţii Liberty Galaţi.

„Mă bucur că lansăm acest program si considerăm că va fi cel mai bun din industrie pentru că va beneficia de întreaga experienţă a grupului nostru. De aceea ne aşteptăm să atragem cei mai buni absolvenţi din universităţile tehnice care vor dori să îşi lanseze cariera aici, la LIBERTY Galaţi. Programul creat de echipa noastră din Galaţi oferă tinerilor absolvenţi şansa de a se alătura uneia dintre cele mai mari companii din ţară şi de a învăţa, de a se specializa şi de a-şi construi o carieră în companiile noastre din Europa”, spune Mihaela Vereş, manager de resurse umane la Liberty România.

Absolvenţii care doresc să se alăture programului Graduates pot să aplice până la 1 septembrie 2023 la https://Libertysteelgroup.com/ro/cariere/Graduates/ pentru a deveni următorii lideri şi specialişti în industria oţelului.

„Liberty Steel Group se implică în educaţia noii generaţii pentru a crea viitorii lideri şi specialişti în industria siderurgică. În acest an, Academia Greensteel a Liberty Galaţi a lansat înscrierile pentru Şcoala de Vară, unul dintre cele mai importante programe de internship demarate de companie. Şcoala de Vară, aflată la cea de-a douăsprezecea ediţie, este dedicată studenţilor şi absolvenţilor care, timp de două luni şi jumătate, se implică în activitatea de producţie a oţelului, învaţă despre companie şi despre planurile de transformare Greensteel”, mai transmit cei de la Liberty.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO